Impozitul forfetar, eliminat de Europa, implementat în România
Astfel, în timp ce finanţele române doresc să strângă 400 milioane de euro, dintr-un cuantum al impozitului de minim 1300 de euro, Franţa, de unde a fost inspirat vrea să să renunţe la impozitarea micilor companii cu pierderi declarate tocmai din cauza crizei financiare.
Microîntreprinderile, întreprinderile mici şi mijlocii, dar şi agenţii economici care activează în domeniul transporturilor, imobiliarelor sau în industria ospitalităţii vor fi obligaţi să plătească statului un impozit forfetar fix, indiferent de rezultatele financiare raportate. Potrivit unor surse guvernamentale , suma minimă va fi de 1.300 de euro pe an şi va fi plătită chiar dacă bilanţurile firmelor arată pierderi, scrie Cotidianul.
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, declara pe 26 martie că aproape 80% din societăţile din România declară pierderi duble faţă de profit, eschivându-se de la plata datoriilor către stat, şi fac astfel concurenţă neloială celorlalte firme. În condiţiile în care, potrivit ultimelor estimări, aproximativ 300.000 de firme au declarat constant pierderi în ultimii ani, bugetul statului se va îmbogăţi cu cel puţin 400 de milioane de euro anual, sumă echivalentă aplicării impozitului forfetar la firmele fără profit.
Aplicarea impozitului forfetar în forma propusă de Finanţe, respectiv plafonarea la 1.300 de euro pe an, ar duce la falimentul a câtorva zeci de mii de microîntreprinderi, a declarat, pentru NewsIn, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România, Ovidiu Nicolescu.
"În momentul de faţă, în România există 100.000-150.000 de microîntreprinderi ale căror profituri se situează sub salariul mediu pe economie. Cu alte cuvinte, 1.300 de euro pe an ar putea reprezenta chiar suma de care aceste mici firme au nevoie pentru a supravieţui. Aplicarea impozitului forfetar în cuantumul şi forma propuse de Ministerul de Finanţe ar putea duce la falimentul a câtorva zeci de mii de astfel de întreprinderi", a precizat preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
Acesta a menţionat că organizaţia patronală pe care o conduce este de acord cu "principiul forfetar", însă să se aplice ţinându-se cont de propunerile mediului de afaceri. "Nu am fost consultaţi, aşa cum prevede legea, cu privire la această măsură. Aplicarea impozitului forfetar reprezintă o problematică delicată, ce ar trebui dezbătută cu organizaţiile patronale de profil", a adăugat Nicolescu.
Antena3.ro
-
Deutche Welle: UE ar putea sacrifica, pentru Grecia, fonduri structurale neutilizate din România
25 Mai, 12:24 | 2 comentarii -
Viaţa fabuloasă a unuia dintre cei mai bogaţi oameni din lume. De la copilul orfan, la proprietar de insule şi palate
25 Mai, 10:50 | 6 comentarii -
Europa e pe un butoi de pulbere, iar Grecia a aprins chibritul. Oficialii europeni se pregătesc pentru dezastru
25 Mai, 06:15 | 5 comentarii -
GSP.roPămîntul întors sub picioare » Mihai Neşu foloseşte în SUA un dispozitiv care îl ajută să stea drept şi să se mişte uşor
-
EximBank susţine extinderea firmelor româneşti în străinătate
24 Mai, 17:25 | 1 comentarii -
Cursul leu/ euro a atins un nou maxim istoric. Vezi cotaţia BNR
24 Mai, 13:15 | 11 comentarii
-
O sa-i pun domnului Pogea 2 someri in brate.Am un mic magazin de cartier unde lucreaza nevasta-mea si inca o fata.Platesc chirie , paza, caldura ,gunoi,etc.Tot de aici sunt platite si cele doua salarii impreuna cu darile aferente celor doi [Citeste] angajati, precum si TVA-ul aferent.Afacerea e la limita dintre pierddere si castig (in lunile de iarna vin cu bani de acasa) dar am continuat pentru ca este angajata si sotia.Daca Pogea vrea si taxa forfetara cu siguranta voi inchide si in loc sa platesc la stat 1200-1500 ron lunar, o sa-i pun in brate 2 someri pe care o sa trebuiasca (macar pentru o perioada) sa-i plateasca.Domnule Pogea ..........multa bafta.!!!
-
de unde sa-i dam ??? cand aducem bani de acasa, ne imprumutam la prieteni sa deschidem un amarat de magazin ? nu se mai satura de cat "sange beau", au ajuns sa ne jupoaie pielea de pe noi.
-
D-le Pogea nu luati tot de la sarantoci sau vreti sa-i transformati in asistati, ia vedeti pe cei cu vile,masini scumpe conturi mari acelea au fost impozitate sau v-au scapat printre degete?Sunt convins ca nu sunt,si nici nu vor fi impozitate.
-
daca aceasta suma de 1300 de euro reprezinta profitul acestor firme, atunci nu este de mirare ca tara nu functioneaza, nu prea e de crezut, dar vorba d-lui. Badea: " traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul"
-
In tarile in care democratia chiar functioneaza, impozitele cresc odata cu veniturile. Cota unica de impozitare este numai in beneficiul celor bogati. Una este cand platesti 16% din salariu 1000 lei ( mai ai 860 lei - din care se mai retin si alte dari catre stat, sanatate,...) si alta e cand platesti 16% din 1 milion de lei ( mai ramai cu 860 000 -din care se mai retin si alte dari catre stat, sanatate,..). atunci e normal ca unii pot TRAI BINE (chiar foarte bine). Domnule Pogea, daca romanii nu vor sa moara nici dupa ce le iei ultimul banut incearca cu gloante, cianura, ...
-
Fiscul e de doi lei in Romanica. Unii fura de sparg (sute de mii de vile in tara asta) si nu ii intreaba nimeni de unde le-au facut, iar el se gaseste sa ii futa tot pe aia care au 2-3 salariati si dau cel putin darile la stat. stiu o gramada d epatroni de firme de constructii cu cate 30-40 de salariati care fac frauda pe picior mare, tot personalul le sta in fara salar, ii declara c amuncesc doar pe perioada de vara. si el se cramponeaza de impozitul de 16 %, cand toata lumea stie ca sunt o gramada de artificii de a evita alte impozite mult mai vitale = cas, cass, tva. 400 de milioane de euro, ii ia pe impozt si ii pierde pe cas sau cass. gandeste un pic inainte sa iesi cu declaratii de 2 lei in fata populatiei. pai un copil care abia termina o scoala si vrea sa faca ceva particular nu mai face. ce e cu asta omule ? de unde l-ati adus. Ia verifica tu pe aia care au dat bani cu nemiluita la drumuri, ia verifica tu pe aia care platesc pentru repararea unei scoli de 10 ori cat face, ce face curtea de conturi ma ? doarme ? lasa sa doarma ca sa futi tu romanul care are un atelier de reparartii papuci sau o taraba in piata. Ia verifica tu ma pe aia care deturneaza fondurile d ela bugetul de stat si ai sa vezi cum ai bani. ia verifca tu ma ce e de verificat si nu iti mai cauta de treaba unde nu trebuie si ai sa vezi ca o sa aiba lumea bani sa faca profit firmele mici ca sa iti plateasca impozite. halal gandire omule ! si ia mai verifica tu ma toti pensionarii astia din tara, pe caz de boala, milioane de romani handicapati. Stiu oameni care iau pastile pentru nebunie si le arunca la gunoi, ca e pensionat de nebunie si el e sanatos tun. bani din banii mei munciti si platiti la sanatate... de ce nu faci ma treburile astea pentru care esti platit ? de nu le faci ma ? de ce iti faci tu reclama pe la talk-show-ri si nu iti vezi de atributiile tale sa faci intr-adevar o tara in care poate o sa traiasca si nepotii tai cat de cat bine. Va doare in cur ma natarailor fir-ati voi a dracului cu firmele si combinatiile voastre. chiar ne prostiti asa pe fata ? pai cum poti accepta tu sa se plateasca pentur o lucrare de 10 ori cat face, sa se plateasca o pensie unuia care dat spaga la doctor, sa se subventioneze medicamente pentru aia care nu au nevoie de ele. fa-ti treaba asa cum trebuie facuta asa cum ai jurat si nu iti mai fa reclama pe la tv domnule Pogea
-
PROTEST LA CAMERA DEPUTATILOR !!!
ASOCIATIA VICTIMELOR MINERIADELOR 1990-1991 DIN ROMANIA(A.V.M.R.)
www.avmr.ro , tel/fax:021.310.73.32/0766.482.999,0728.178.998
COMUNICAT
Asociatia nostra va organiza joi 02.04.2009 intre orele 12.00-14.00 un protest, in fata sediului Parlamentului Romaniei(trotuarul de vis-a-vis-Parcul Izvor)
Protestul ANTI-CIP vizeaza dezbaterea organizata de Comisia pentru Drepturile Omului din Camera Deputatilor, pe tema pasapoartelor. La dezbatere au fost invitati sa participe pentru consultari si reprezentanti ai Coalitiei inpotriva Statului Politienesc.
Presedinte
Viorel Ene
-
Daia e plina tara de prosti ca-si fac toti firme si habar n-au ce inseamna asta. Franta renunta la el pt ca acolo exista corectitudine. Daca 80% din firme ies in pierdere, sa se inchida, cine isi doreste sa mearga pe minus?
Daca vrei sa se intre in legalitate, accepti si pierderile colaterale. Cu siguranta firmele ce vor intra in faliment dar declara corect, nu sunt mai multe decat cele care fura statut. -
sa vedeti cat o sa creasca somajul daca se aplica prostia asta de impozit forfetar! de unde o sa scoata o farmacie sau magazin de la sat sa le dea astora 1300 euro pe an cand probabil ca asta e tot profitul lor! motorul economiei romanesti sunt IMM-urile si tocmai pe astea s-a gandit sa le distruga, mai ales acum cand e criza! si nu uitati romani SA TRAITI BINE si sa-i votati pe nenorocitii de portocalii si toata sleahta de banditi cu numele Basescu
-
Foarte bine,atunci sa-i angajeze statul si sa le asigure loc de munca cu salarul tocmai negociat de functionar public,conform calificarii profesionale.Sa fie cati mai multi la stat,pt a termina imrumutul mai repede.
-
pentru doi: toti "prostii aia care isi fac firme" au 2-3 angajati pe care acum cu impozitul forfetar s-ar putea sa-i dea afara pt ca nu mai au cum sa-i plateasca. victimele colaterale o sa fie vreo 100.000 de someri (crede-ma ca nu exagerez, sunt foarte multi oameni care lucreaza in IMM-uri) care o sa ia din banii tai si ai mei si a tuturor care muncesc ajutor de somaj timp de 1 an, dupa care o sa moara de foame.
-
si de cind se introduce sa am timp sa inchid societatea pentru ca nu imi permit sa platesc aceasta suma?
-
D-le Pogea le asigurati dvs reprezentantul statului salarul de bugetar conform calificarii profesionale,de asemenea virati toate contributiile ,si atunci toti banii incasati sa fie ai dvs.Nici nu se vor atinge de ei,direct la stat se vor vira.
-
Asta este o gandire normala la un plitician roman.De ce sa ia bani de la cei mari care nu si-au platit impozitele si CAS-urile de ani de zile asteptand sa fie DIN NOU SCUTITI DE PLATA LOR,asa cum s-a intimplat de nenumarate ori pana acum.A prelevat statul roman toti banii datorati de Regia Huilei,de Oltchim,Azomures,Alro Slatina,Arcelor Mittal, si altele.Este normal sa ceara bani tot de la cei mici care si-au platit datoriile pentruca de la cei mari nu au niciun interes si nicio sansa sa obtina banii datorati statului.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Eu am o firma prin care imi desfasor activitatea de web design si grafica in Botosani...ce preturi ar trebui sa practic ca sa acopar acest impozit forfetar intr-o piata in care nu se intelege nici macar necesitatea publicitatii clasice?! Pot sa mai fac investitii in soft, hardware, servere in acest ritm?! Mai pot sa sustin si pe altii din munca mea, pot sa mai demarez proiecte independente pe care sa le sustin macar un an pana se dezvolta?!
Multumiri nenorocitilor a caror gandire se rezuma la a lua....