Manifestaţii stradale, circuaţie blocată, presă îngheţată: Grecia, paralizată din nou de grevă (VIDEO)
De la ora 00.00, transporturile aeriene şi maritime au fost oprite şi cursele feroviare întrerupte.
Numai o linie de metrou funcţionează la Atena, pentru a da ocazia greviştilor să participe la manifestaţiile prevăzute de sindicate în centrul capitalei, la prânz. Celelalte mijloace de transport urban, metroul, autobuzul, troleibuzele, tramvaiele, erau oprite.
Alte manifestaţii se vor desfăşura în marile oraşe, mai ales la Salonic, al doilea oraş ca importanţă al statului elen.
Frontul sindical al partidului comunist ultraortodox, Pame, a solicitat organizarea de manifestaţii diferite.
Greva ar fi trebuit să închidă şcolile şi administraţiile, în timp ce băncile şi marile întreprinderi din sectorul public funcţionau în ritm redus. Spitalele publice funcţionau cu un personal restrâns.
Ţara este privată şi de informaţiile transmise de posturile de radio şi televiziune, din cauza ralierii sindicatului jurnaliştilor. Agenţia de presă naţională ANNA nu mai difuzează ştiri de 24 de ore, începând cu ora 06.00, ora României), iar ziarele nu vor vedea lumina tiparului în ziua de vineri.
Mişcarea a fost hotărâtă de Confederaţia generală a muncitorilor greci şi Federaţia funcţionarilor, Adedy.
Antena3.ro
-
S&P a reconfirmat ratingul României la nivelul "BB+", cu perspectivă stabilă
25 Mai, 20:10 | 0 comentarii -
Deutche Welle: UE ar putea sacrifica, pentru Grecia, fonduri structurale neutilizate din România
25 Mai, 12:24 | 2 comentarii -
Viaţa fabuloasă a unuia dintre cei mai bogaţi oameni din lume. De la copilul orfan, la proprietar de insule şi palate
25 Mai, 10:50 | 6 comentarii -
GSP.roPămîntul întors sub picioare » Mihai Neşu foloseşte în SUA un dispozitiv care îl ajută să stea drept şi să se mişte uşor
-
Europa e pe un butoi de pulbere, iar Grecia a aprins chibritul. Oficialii europeni se pregătesc pentru dezastru
25 Mai, 06:15 | 5 comentarii -
EximBank susţine extinderea firmelor româneşti în străinătate
24 Mai, 17:25 | 1 comentarii
-
pe cand si la noi in romania ..greve generale ???
-
si eu de abia astept. 50.000 de oameni sa huiduie in fata parlamentului. sa crape aia de frica sa iasa afara. altii 50.000 la cotroceni. acolo o sa fie foarte frumos. sa il vezi pe base cum iese cu megafonu: " Alo...." "Alo..." "Alo...."
:> mai ca imi vine sa plang de fericire.
ies videanu, berceanu, boc SI UDREA din guvern iar un "palc" de cetateni (20.000) se napustesc asupra lor. sublim. prea frumos sa fie adevarat.
-
n-au romanii sange de grec...doar de sclav
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Ar fi grozav sa avem puterea asta, dar stam si ne rugam sa le crape ficatul !