Descurajaţi de legislaţia în continuă schimbare din România, şi mai ales de modificările care au loc în segmentul de fiscalitate, tot mai mulţi oameni de afaceri români intenţionează să-şi mute business-urile în alte state. Ioan Niculae, proprietarul Interagro, companie aflată în top 3 cele mai mari companii cu capital privat românesc în funcţie de cifra de afaceri, vrea să-şi transfere afacerea în Bulgaria pentru a ?scăpa? de măsurile luate de Guvern.
"Nu mă surprind măsurile luate aproape zilnic de Guvern. Vreau să-mi mut din septembrie sediul social al companiei Interagro în Bulgaria. Până atunci toată legislaţia va fi tradusă în bulgară şi vom căuta un sediu. Prefer să dau 10% cotă unică şi să plătesc impozitele statului bulgar şi aici să dau doar impozitul pe teren şi clădiri. M-am săturat de măsurile luate de Guvern, dar şi de agresiunea fantastică a serviciilor secrete împotriva oamenilor de afaceri. Nu mai vreau să fiu ascultat la orice oră din zi şi din noapte doar pentru că sunt antreprenor român", a declarat Ioan Niculae pentru Ziarul Financiar.
În anul 2009, compania Interagro a încheiat afaceri în valoare de 315 mil. euro (1,3 mld. lei), în scădere cu 70% faţă de 2008, când a anunţat afaceri de 538 mil. Euro (2 mld. lei). Grupul a înregistrat pierderi de 13,7 milioane de euro (57,6 mil. lei), după ce a raportat un profit de 16,7 mil. euro (61,6 mil. lei) în 2008.
Cristian Cornea, directorul general al filialei locale a grupului polonez Can-Pack, care deţine o fabrică de ambalaje din aluminiu în Bucureşti cu afaceri de 40 de milioane de euro, a declarat că începe să-şi piardă încrederea în evoluţia României. "Bâlbâielile lamentabile ale autorităţilor denotă, în viziunea mea, o pierdere fără precedent a autorităţii statului. Lansarea de dezbateri publice fără sfârşit pe subiecte haotice (colectare bonuri fiscale, impozit progresiv, creştere/scădere TVA) cu punctarea ocazională a unor măsuri concrete în contradicţie totală cu pilonii principali care ne-ar putea salva, şi anume restabilirea încrederii populaţiei în viitor şi creşterea consumului, par doar un vis", este de părere Cristian Cornea.
Antena3.ro
vezi articolul in HTML5






Dl Ioan Nicolae avea legatura cu ICE Agroexport ? Ca numele imi pare cunoscut!