Cunoscutul om de afaceri român Dinu Patriciu, a declarat, că menţinearea cursului actual pe piaţa valutară este una artificială şi falsă, întrucât euro este apreciat în mod normal la 4,7 - 4,8 lei, informează Financiarul.
"Cursul real de schimb din acest moment este de peste 4,7-4,8 lei pe euro. Faptul că Banca Naţională ţine în mod artificial cursul la nivelul actual este greşit." a declarat afaceristul.
Această afirmaţie vine ca replică la declaraţiile guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, cu privire la tranzacţiile efectuate de Banca centrală pe piaţa valutar în primul şi respectiv în al doilea semestru. "Anul acesta, nu vă spun sumele, am cumpărat în februarie martie, am vândut în lunile urmtoare. Ce-am urmărit? Inclusiv controlul lichidităţii"
Isărescu a mai ţinut să menţioneze că aprecierea actuală a monedei unice europene nu este nici pe departe una artificială, ci una cât se poate de reală. "Cursul nu este artificial. Ca să nu lungesc mai mult vorba, putea să fie mai volatil, mai fluctuant. De ce cursurile libere se numesc cursuri flotante şi nu fluctuante? Cursul flotant nu trebuie să fie un curs foarte variabil. Dacă introduceţi datele Ministerului Finanţelor veţi vedea că actualul curs nu este artificial. Probabil am evitat fluctuaţii mari de curs pentru că a transmis mesaje în toate părţile", a afirmat guvernatorul BNR.
În acelaşi timp, Dinu Patriciu îşi argumentează ideea, spunând că un curs de schimb "real" ar fi impulsionat exporturile. Omul de afaceri mai susţine şi faptul că dolarul este o monedă mai importantă decât euro pentru afacerile româneşti. "Nu se cumpără nimic în euro. Toate materiile prime le cumpărăm în dolari"
Patriciu a susţinut o depreciere a leului încă de la începutul crizei economice, în toamna lui 2008, el vorbind la un moment dat şi de un curs de 5 lei pentru un euro.
Antena3.ro
Patriciu îl contrazice pe Isărescu: Cursul real este de 4,7 - 4,8 lei/euro
-
Patriciu: Petrolul se va scumpi, leul se va deprecia
13 Iul, 12:28 | 23 comentarii -
Leul pierde teren în faţa euro. Vezi cursul valutar
12 Oct, 18:47 | 3 comentarii
-
Deutche Welle: UE ar putea sacrifica, pentru Grecia, fonduri structurale neutilizate din România
25 Mai, 12:24 | 2 comentarii -
Viaţa fabuloasă a unuia dintre cei mai bogaţi oameni din lume. De la copilul orfan, la proprietar de insule şi palate
25 Mai, 10:50 | 6 comentarii -
Europa e pe un butoi de pulbere, iar Grecia a aprins chibritul. Oficialii europeni se pregătesc pentru dezastru
25 Mai, 06:15 | 5 comentarii -
GSP.roPămîntul întors sub picioare » Mihai Neşu foloseşte în SUA un dispozitiv care îl ajută să stea drept şi să se mişte uşor
-
EximBank susţine extinderea firmelor româneşti în străinătate
24 Mai, 17:25 | 1 comentarii -
Cursul leu/ euro a atins un nou maxim istoric. Vezi cotaţia BNR
24 Mai, 13:15 | 11 comentarii
-
Mai da multe mai stie si Patriciu!
Si politica si finante si medicina si ...ce mai
eu il propun Conducator Suprem! -
Erotic Massage by VIP Obsession - Enjoy your time in the most erotic way! www.vip-obsession.ro
-
isarescu-securistul, este vinovat de ce fac bancile in romania, i di oti lor!
-
isarescu-securistul, este vinovat de ce fac bancile in romania,
-
isarescu- securistul
-
Parerea mea e ca Isarescu e singura persoana competenta intro functie oficiala in statul roman. Daca toate functiile din stat ar fi acoperite de persoane care sa se priceapa la ceea ce fac in felul in care se pricepe Isarescu la economie atunci Romania ar fi mult peste ce este acuma.
-
sa ne fereasa sfantul, daca da coltul isarescu ca ne scufundam de tot in caca, si uite cine vorbeste ce mai mare hot al romaniei, patriciu, pai da daca a fi 4,7 euro maine sa vezi tu pret la combustibili sar de 5,5 lei, asa ca normal omul sa zica ca e mentinut artificial euro, daca nar fi sustinut am crapa ca tara rau de tot, ia vezi daca se duce euro la 4,8 ce se intampla de la haleala la combustibili, la impozite, la credite, la tot, sa vezi tu atuncoi colaps in romania
-
Cui ii pasa de parerea hotului asta ? E ca si cum ar face o reclamatie sefului politiei referitor la faptul ca broastele la usi ar trebui sa fie toate de acelasi model.
-
din nou patriciu are dreptate.
-
nu mai punetzi poze cu acest gypsan ca mi se viruseaza calc
-
-
-
interziceti contractele in alte monede decat in lei pe teritoriul romaniei si toate se vor rezolva de la sine.
-
Domnule patriciu (Patriciu) vreti sa-l copiati pe Soros?
Va doriti un curs mare pentru a vinde pe bursa de la Sibiu si dupa aceea sa cumparati de la banci pe un curs mic?
nu credeti ca ati destabilizat economia Romaniei destul?
Ar mai fi intrebari de pus, dar va stiu un jucator de bursa, iar un jucator de bursa arnca bomba si asteapta sa culeaga roadele, sper sa culegeti putregai.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






MOARTE LUI BASERESCU! AU NISTE PEDELISTI RATE IN EURO SI D'ASTA TINE CURSU! DOLARUL RULZZZ!