Retailerii online cresc indicele Nasdaq; Dow scade pe seama preţului petrolului
Nasdaq a crescut miercuri după ce vânzările online mari au alimentat acţiunile retailerilor, inclusiv Amazon.com şi au înlăturat preocupările legate de consum. Dow a încheiat în scădere după ce preţul mai mic al petrolului au forţat investitorii să vândă acţiunile energetice, în timp ce indicele Standard & Poor a încheiat la acelaşi nivel.
Pe fondul întrebărilor legate de puterea retailerilor în sezonul de cumpărături, vânzătorii online sau dovedit a fi performeri, după ce compania de analiză a anunţat că vânzările din ziuna numită ?Cyber Monday? au crescut cu cinci procente faţă de anul anterior.
Acţiunile Amazon au urcat 2.7 procente la 142.25 dolari pe Nasdaq, în timp ce în timpul şedinţei ajunsese la un record absolut de 142.67 dolari.
Indicele industrial Dow Jones a scăzut 18.90 puncte, sau 0.18 procente, la 10452.68. Standard & Poor 500 a urcat doar 0.38 puncte, anume 0.03 procente, la 1109.24. Nasdaq Composite a câştigat 9.22 puncte, sau 0.42 procente, la 2185.03.
Acţiunile Bank of America Corp au crescut 3,2 procente la 16.15 dolari după închidere, urmare a anunţului unei înţelegeri cu guvernul pentru a rambursa 45 miliarde dolari primiţi prin programul de stimulare economică TARP. În timpul şedinţei, acţiunile au încheiat la 15.65 dolari, în scădere cu 1.5 procente.
Statisticile au mai arătat că angajatorii privaţi au concediat 169000 angajaţi în noiembrie. Datele preocupă Wall Street deoarece slăbiciunea pieţei muncii este principala piedică la redresarea economică.
Deşi cifra este mai mică decât în octombrie- 195.000, raportul este mai grav decât se estima.
De asemenea, o creştere neaşteptată a livrărilor de energie a oferit investitorilor un mmotiv să scape de acţiuni ale companiilor energetice, ducând indicele pe enrgie al S&P .GSPE în scădere cu 0.8 procente. Occidental Petroleum a pierdut 1.2 procente la 81.21 dolari. Exxon Mobil Corp a căzut 0.3 procente la 75.79 dolari.
Preţul pe ianuarie al petrolului a căzut 1,77 dolari ajungând la 76.60 dolari per baril, după ce guvernul SUA a anunţat o creştere surpriză a stocului de petrol şi benzină.
Antena3.ro
-
Dow Jones înregistrează a cincea lună de creştere
01 Dec, 01:44 | 0 comentarii -
Bursa americană a luat-o din nou în jos
14 Mai, 03:30 | 0 comentarii -
Bursa creşte: Fed apreciază că recesiunea se domoleşte
30 Apr, 02:46 | 0 comentarii
-
Plata salariilor compensatorii pentru sefii demisi a dus Bursa pe pierdere operationala in T4
10 Feb, 10:53 | 0 comentarii -
Analistii de la Raiffeisen maresc pretul-tinta pe Transgaz inainte ca statul sa lanseze oferta de actiuni
08 Feb, 14:41 | 0 comentarii -
Dezamagire dupa dividendul anuntat de SIF Moldova. Analistii Raiffeisen reactioneaza: Nu excludem posibilitatea ca investitorii sa ceara dividende mai mari
07 Feb, 17:29 | 0 comentarii -
GSP.roVIDEO Declaraţia lui Mircea Sandu a determinat 4 echipe să-şi prelungească şederea în Antalya
-
Seful OPSPI: Vanzarile pe Bursa merg mai departe dupa calendarul anuntat. Nu suntem afectati de schimbarea Guvernului
07 Feb, 16:09 | 0 comentarii -
Oferta de la Transelectrica, programata sa inceapa pe 29 februarie
07 Feb, 12:59 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)
