Aprecierea monedelor europene, inclusiv a leului, ar putea afecta redresarea economică a Uniunii
Monedele României, Poloniei, Cehiei şi Ungariei se află cu mult sub nivelul precedent al crizei, dar cererea redusă pentru exporturile din regiune în zona euro îngrijorează oficialii că aprecierea valutelor poate afecta creşterea economică.
Cererea pentru zlotul polonez şi coroana cehă, susţinută de perspectivele economice solide, a condus, în această săptămână, la aprecierea monedelor la un maxim al ultimelor 15 şi patru luni.
Leul şi forintul au fost susţinute la rândul lor de nivelul dobânzilor de politică monetară, de 7%, respectiv 5,75%.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, s-a declarat îngrijorat, săptămâna trecută, că leul s-ar putea întări în continuare, ceea ce a dus la temeri în rândul dealerilor că BNR ar putea interveni pe piaţă, între cotaţiile de 4-4,1 lei pentru un euro, îngheţând cursul valutar.
"Ne aflăm într-un moment în care se tem că monedele lor se vor aprecia prea mult", a spus Gyula Toth, analist pentru regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA) la sucursala UniCredit din Viena.
Toth crede că pe piaţă intră constant valută, deci vor fi necesare eforturi serioase pentru a preveni aprecierea monedelor.
Analiştii cred că Polonia şi Cehia vor majora dobânzile cheie de două ori, în al doilea semestru al anului, în timp ce România va diminua rata cu un punct procentual în 2010, iar Ungaria cu 0,25-0,75 puncte, ţinând cont de rezultatul alegerilor generale din aprilie.
Antena3.ro
-
Leul pierde teren în faţa euro. Vezi cursul valutar
12 Oct, 18:47 | 3 comentarii
-
Enel discuta achizitia actiunilor detinute de Fondul Proprietatea la companiile sale din Romania “numai dupa” ce rezolva preluarea pachetului detinut de stat la Muntenia Sud
23 Noi, 19:39 | 0 comentarii -
Statul, cel mai mare duşman al întreprinzătorilor români? Politicile Guvernului, ostile dezvoltării unei afaceri
31 Ian, 07:41 | 4 comentarii -
Unul din cei mai influenţi oameni de afaceri din Portugalia şi-a mutat operaţiunile în Olanda
08 Ian, 15:14 | 1 comentarii -
GSP.roDoi foşti stelişti îi atrag atenţia lui Stan că încă mai are probleme » "Ai grijă, Ilie!"
-
Facebook, un mare magazin. Cum să îţi promovezi afacerea fără a investi un leu în publicitate!
06 Ian, 21:02 | 0 comentarii -
Gafe stupide și pariuri pierdute care au pus la pământ giganți economici ai SUA, în 2011
01 Ian, 12:56 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

Acest subiect ar trebui sa preocupe Senatul si Guvernul. Este un indice ca Europa Occidentala este speriata ca noile intrate in UE nu mai accepta ca ea sa se dezvolte si sa scape de criza pe spatele lor. De asta au propus parlamentarii germani sa nu se mai acorde fondurile UE noilor intrati...de asta se doreste o Romanie cu forta de munca ieftina (obiectivul principal a legilor unice ale salarizarii si pensiilor)...de asta bancile din Romania nu reduc dobanzile la credite si comisioanele si scot fonduri din tara in ciuda avertizarilor bancii centrale...