Miliardarii vor fi nevoiţi să depună o declaraţie de patrimoniu, începând din 2011. Cotidianul Gândul scrie că iniţiativa aparţine ANAF, iar obligaţia ar urma să revină celor a căror avere creşte cu mai mult de 50.000 de euro într-un an.
Conform proiectului ANAF, oamenii de afaceri vor da declaraţii de patrimoniu la începutul şi sfârşitul fiecărui an. Dacă se constată că averea creşte cu cel puţin 50.000 de euro se va impozita cu 16%. De asemenea, în momentul în care fiscul verifică activitatea unei firme, cei care sunt acţionari sau asociaţi la firma respectivă vor intra şi ei în vizorul ANAF.
Şeful Direcţiei de Control din ANAF, Marian Morcoaşă a declarat pentru Gândul că pe lista Fiscului sunt deja circa 200 de patroni cu averi impresionante, ale căror companii au declarat pierderi ani la rând. Inspectorii fiscali, care se vor ocupa de românii bogaţi, vor face parte dintr-o structură nouă în ANAF, în subordinea Direcţiei de Mari Contribuabili. Ei vor fi şcoliţi, începând chiar de luna viitoare, de specialişti europeni care vin la Bucureşti special pentru asta.
Părerile oamenilor de afaceri cu privire la această iniţiativă a Fiscului sunt împărţite. Ioan Micula a declarat pentru Gândul că toată lumea ar trebui să plătească taxe indiferent de venit, n timp ce Cristian Burci este de acord cu iniţiativa Fiscului. Nici Ovidiu Tender nu respinge o astfel de lege, dar atrage atenţia că va fi greu de să fie evaluate activele imobiliare de pe piaţă.
Antena 3
Iniţiativă ANAF: Miliardarii să depună declaraţii de patrimoniu
-
Enel discuta achizitia actiunilor detinute de Fondul Proprietatea la companiile sale din Romania “numai dupa” ce rezolva preluarea pachetului detinut de stat la Muntenia Sud
23 Noi, 19:39 | 0 comentarii -
Codul samurailor pentru managerii români
25 Mai, 11:41 | 0 comentarii -
Teodora Migdalovici - îmblânzitoarea de lei
24 Mai, 20:13 | 0 comentarii -
GSP.roPămîntul întors sub picioare » Mihai Neşu foloseşte în SUA un dispozitiv care îl ajută să stea drept şi să se mişte uşor
-
De investit: Egipt, frontiera economică dintre Europa şi Asia
24 Mai, 19:46 | 1 comentarii -
Profesioniştii „do it yourself”. Mii de euro pe lună, doar cu diploma de bac
14 Mai, 11:19 | 0 comentarii
-
Suntem o echipă de cercetători din cadrul Academiei de Studii Economice, Bucureşti, România. Desfăşurăm o cercetare online cu privire la efectele migraţiei INTERNATIONALE a forţei de muncă a României.
Pentru completarea acestui chestionar sunt necesare aproximativ 5 minute şi îl puteţi accesa prin link-ul:
http://www.kestionare.ro/k/k.aspx?k=3291
Răspunsurile dvs. vor rămâne confidenţiale şi nu vor mai fi utilizate în cadrul altor studii.
Daca aveti prieteni ROMANI care lucreaza IN STRAINATATE, va rugam sa le trimiteti linkul de mai sus spre completarea acestui un chestionar!
Avem nevoie de cat mai multi respondeti!
Mai multe informaţii despre acest studiu puteţi găsi la adresa:www.migration.ase.ro
Vă mulţumim pentru timpul acordat!
-
Te rog frumos ANAF nu lua painea de la gura trupei Vacanta Mare.
-
Si cum "evaluati" averea cuiva daca o are prin interpusi sau prin off-shore-uri? Atata timp cat nu legati declaratia de avere de nivelul cheltuielilor persoanele, chiar daca respectivii folosesc case si masini si avioane care nu-s ale lor, n-au nici o legatura cu firma care le detine si nici nu platesc pentru uzul lor. Asa, de exemplu, Mircea Basescu trebuie sa plateasca impozit pentru suma echivalenta ratei de leasing pentru Mercedes-ul pe care-l conduce, dar pentru care nu plateste nimic firmei proprietare cu care n-are nici o relatie juridica. Pana atunci, propunerile ANAF sunt apa de ploaie. Si Base e multimilionar in EURO, dar n-are nimic pe numele lui. Si nu singurul.
-
BAI BLEJANR, BOULE ! DACA TE DAI ATAT DE PROFESIONIST, IA TOTI DEMNITARII, DE LA PRESEDINTE PANA LA DIRECTORI DE DIRECTII DIN TERITORIU, INCEPAND CU ANUL 1990, SI CAUTA-I LA DECLARATIILE ANUALE, MENTINAND PLAFONUL DE 50.000 EURO SAU POTI SA ZICI PANA IN 31 DEC. 2007, 75.000 DOLARI. DAR NU FACI ASTA, RAHATULE, CA LOVESTI SI IN STAPANII TAI. DUPA CE VOI PORTOCALII, ATI DAT TOT CE ATI AVUT MAI BUN DIN 2009 PANA CUM, TU CREZI, MA CRETINULE, CA FACI CEVA CU INITIATIVA ASTA, INCEPAND CU 2011. DOAR COANA MATA SE MINUNEAZA DE INTELIGENTA TA.
-
Bai Blejnare, sunteti de- dreptul batuti in cap. Ba, da v-a ales Basescu si Boc pe spanceana. Numai unu si unu, inalti ca bradul (exclus Boc) si prosti ca gardu' (inclus Boc, Basescu etcportocaliu).
-
Mi-e dor de Hoara, celebrul purtator de vorbe-n vant, cel ce cu o tenacitate iesita din comun sustinea aberatiile portocalii. A aparut unul Guzgau sau Guzgan, un personaj sinistru, care-l intrece, as putea spune "ca-i da clase".Oare de unde apar acesti derbedei? Inteleg ca ar fi unul din cei 50% care sustin ca Soarele se-nvarte in jurul Pamantului dar prezenta acestuia trebuie inscrisa in Cartea Recordurilor. Mare-i gradina Domnului! Romania isi merita soarta, romanii merita sa faca foame, un fel de greva foamei, care sa-i trezeasca la realitate! Bietul Giordano Bruno, bietul Galilei!!! Astept cu nerabdare ungerea Stimatei si Adulatei Gabriela Elena Udrea in fruntea Guvernului, cea mai grozava femeie din toate timpurile, Caprioara Carpatilor si a Marii Negre, a Dunarii, Oltului, Amlasului si Fagarasului!!! Bineinteles, secondata de distinsul Guzganu, a carui prezenta alfabetizanta ma incanta si imi da fiori!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Vizionati Zeitgeist Moving Forward, un documentar de lung metraj care prezinta un caz de tranziţie necesară a paradigmei socio-economice actuale monetare care guvernează societatea in întreaga lume.
http://www.youtube.com/watch?v=ew2jHK0z2oU