Ministerul Transporturilor va privatiza anul viitor compania CFR Marfă
Peste un miliard de euro ar putea fi obţinuţi în urma acestei privatizări.
Compania CFR Marfă a afişat afaceri de 230 milioane de euro, în primul semestru al acestui an, situându-se la acelaşi nivel cu anul trecut, pe fondul scăderii cu 10% a volumelor de marfă transportată. În primele 6 luni ale acestui an, CFR Marfă a transportat 4,6 miliarde tone de marfă. Compania dispune de o reţea internă de trenuri specializate pentru transportul containerelor de mare capacitate, care asigură legătura între principalele localităţi ale ţării, cu posibilitatea îndrumării vagoanelor direct la staţia de cale ferată cea mai apropiată de domiciliul clienţilor.
Conform declaraţiilor ministrului, contractul privind linia feroviară de mare viteză, ce va lega Constanţa de Budapesta, urmează să fie semnat tot în cursul anului 2009. Aceasta va avea o lungime de circa 800 de kilometri şi va costa în jur de 12 milioane de euro, având în vedere faptul că un kilometru de cale ferată costă între 15 şi 25 de milioane de euro.
Antena3.ro
-
Enel discuta achizitia actiunilor detinute de Fondul Proprietatea la companiile sale din Romania “numai dupa” ce rezolva preluarea pachetului detinut de stat la Muntenia Sud
23 Noi, 19:39 | 0 comentarii -
Statul, cel mai mare duşman al întreprinzătorilor români? Politicile Guvernului, ostile dezvoltării unei afaceri
31 Ian, 07:41 | 4 comentarii -
Unul din cei mai influenţi oameni de afaceri din Portugalia şi-a mutat operaţiunile în Olanda
08 Ian, 15:14 | 1 comentarii -
GSP.roDoi foşti stelişti îi atrag atenţia lui Stan că încă mai are probleme » "Ai grijă, Ilie!"
-
Facebook, un mare magazin. Cum să îţi promovezi afacerea fără a investi un leu în publicitate!
06 Ian, 21:02 | 0 comentarii -
Gafe stupide și pariuri pierdute care au pus la pământ giganți economici ai SUA, în 2011
01 Ian, 12:56 | 0 comentarii
-
In atentia "fatucilor"de la Antena3 :
Cat costa 1 km de cale ferata ? Cat unul de autostrada facuta de Bechtel ? I-auzi ... -
In atentia "fatucilor" de la Antena 3 :
Calea ferata o construieste cumva Bechtel pe mijlocul autostrazii ? -
In atentia "fatucilor" de la Antena 3 :
Calea ferata o construieste cumva Bechtel pe mijlocul autostrazii ? -
Aceasta va avea o lungime de circa 800 de kilometri și va costa în jur de 12 milioane de euro, având în vedere faptul că un kilometru de cale ferată costă între 15 și 25 de milioane de euro.???
Inseamna ca se vor construi doar 700 de metri? Ati gresit ceva. -
Cred ca valoarea contractului e de 12 miliarde de euro, o suma imensa dar necesara. Cine a mers pana la Arad stie mai bine.
-
Uite aici proiect adevarat de infrastructura care ar putea fi finantat de statul roman si eu. Pacat ca nu se va face niciodata, pentru ca sunt prea multi idioti in locuri nepotrivite.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

mama ,de cand asteapta baietii astia sa privatizeze CFR-ul ! Neam de neamul lor nu ar mai lucra ! nu-i ...grija de avutia nationala , de tara,de...geaba ne straduim noi sa-i facem sa inteleaga ca avutia nationala nu este averea lor si nu fac ei ce vor cu ea ! au dat tot a mai ramas-calea ferata si gata ! dupa asta potopul ! daca tot vor ei sa o privatizeze de ce nu o dau la tot degeaba la cei ce muncesc acolo ?.simplu !
ca aia nu dau comisioane !
DOMNULE MINISTRU :AVETI o mare responsabilitate
daca intr-adevar sunteti ROMAN salvati CFR-ul si implicit avutia nationala cu un proiect viabil(CFR-marfa se pot scoate,matematic in primii 5 ani de la lansarea proiectului cel putin 20 miliarde dolari).Nu mai vreau sa va spun ca se impusca si 2 iepuri ! descongestionarea soselelor din Romania si bani multi la visteria statului !
proiectul ?- Transformarea tuturor triajelor in cap de pod pentru tranportul pe calea ferata a autovehiculelor de mare tonaj ,concomitent cu refacerea drumurilor catre intrarile si iesirile din orase si bineinteles a garniturilor de tren ce pot sa transporte autovehicule grele ! si atunci sa-i anuntam pe greci(telefonic !) ca Romania a intrat in EUROPA !