Românii vor să scape, înainte de termen, de maşinile luate în leasing
Mulţi dintre clienţii ce angajaseră un credit se văd nevoiţi să renunţe la automobil şi să îl returneze societăţii de unde l-au achiziţionat, chiar înainte de terminarea contractului. Acum companiile de leasing se văd ţinta unor returnări masive, iar acestea cu greu reuşesc să mai scape de maşinile înapoiate, scrie Cotidianul.
Astfel, ultimele două luni ale anului trecut au adus o avalanşă de dosare în ceea ce priveşte activitatea companiilor specializate pe recuperarea de creanţe.
?Creşterea în 2008 faţă de 2007 la nivelul numărului de restanţieri proveniţi de la companiile de leasing a fost de circa 88%, din care peste 50% s-au adăugat portofoliului agenţiei noastre doar în ultimele două luni ale anului 2008, atunci cand s-a înregistrat o adevărată avalanşă de clienţi ai firmelor de leasing care au început să îşi restituie maşinile nereuşind să îşi mai acopere ratele?, explică Iulian Urban, fondatorul companiei de recuperare Urban şi Asociaţii.
În termeni absoluţi, această evoluţie înseamnă aproximativ 2.500 de cazuri în plus pe ansamblul anului 2008 şi peste 1.200 de cazuri înregistrate doar în ultimele două luni ale anului trecut. În privinţa valorii acestor restanţe, doar pe ultimele două luni ale anului trecut se ridică la două milioane de euro. Urban şi Asociaţii lucrează cu 12 firme de leasing din România, printre care se numără şi câţiva jucători de top.
Oricum, se pare că agenţiile de leasing amână cât pot de mutl trimiterea dosarelor spre colectare la agenţiile de profil, întrucât, doresc să îşi păstreze clienţii. Astfel că vor rezolvarea conflictului pe cale amiabilă.
Antena3.ro
-
Autorităţile elene au plătit pensii persoanelor decedate
26 Aug, 14:35 | 1 comentarii -
Românii nu renunţă la vacanţe nici în criză
05 Iul, 12:17 | 4 comentarii
-
Enel discuta achizitia actiunilor detinute de Fondul Proprietatea la companiile sale din Romania “numai dupa” ce rezolva preluarea pachetului detinut de stat la Muntenia Sud
23 Noi, 19:39 | 0 comentarii -
Codul samurailor pentru managerii români
25 Mai, 11:41 | 1 comentarii -
Teodora Migdalovici - îmblânzitoarea de lei
24 Mai, 20:13 | 0 comentarii -
GSP.roFOTO Bute a pierdut centura IBF » Imagini exclusive din iadul englez
-
De investit: Egipt, frontiera economică dintre Europa şi Asia
24 Mai, 19:46 | 1 comentarii -
Profesioniştii „do it yourself”. Mii de euro pe lună, doar cu diploma de bac
14 Mai, 11:19 | 0 comentarii
-
Pentru tine e bine ca a murit capra vecinului balcanic-roman ce esti?
De acord partial cu tine. -
Astia cu leasingul si aialaltii cu zeci sau sute de SH-uri aduse pentru vanzare sunt smecherii Romaniei.
-
daca te intinzi mai mult decat plapuma, iesi cu cracii la ger. cand stai in pantelimon in garsoniera cu ma-ta soacra si catelu stai dracu si fara masina, ca nu crapi. si fara vertu. da romanu tre sa arate ca are, a invatat si el ceva de la tigani, sa puna aur pe el si sa iasa cu masina prin gropi.
-
De obicei nu raspund anonimilor. Sunt ardeleano-moldovean. Si bucuros pentru capra vecinului si parazitii economiei.
-
Eu stiu pe unul care sta in garsoniera la marginea orasului ( din aia cu peretii plini de igrasie ) . Lucreaza si castiga ~ 33 mil net pe luna . A primit niste bani dupa o mostenire ( ~ 40.000 euro ) .
30.000 euro a dat avans pentru un BMW 530i ( ca nu-i place diesel pt ca e tractor !!!) . Pt restul de 30.000 euro are leasing pe 4 ani si plateste cam 600 euro pe luna . Acum 1 an era vb de sub 20 mil , acuma e 25 de mil . Plus Casco !!!
Problema e ca nu prea merge cu masina deoarece ii consuma mult si nu prea are bani si de benzina
Restul de 10.000 de euro din mostenire i-a tocat in cateva luni
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Ha, ha, ha, dupa ce s-au dat rotunzi, pe trotuare si contra-sens, cu masini prea scumpe pentru buzunarul lor, acum le returneaza. A, fatarnicia balcanico-româneasca...