Antena 3 CNN Economic Planuri mărețe la Ministerul Transporturilor. Care sunt promisiunile lui Răzvan Cuc pentru acest an

Planuri mărețe la Ministerul Transporturilor. Care sunt promisiunile lui Răzvan Cuc pentru acest an

Planuri mărețe la Ministerul Transporturilor. Care sunt promisiunile lui Răzvan Cuc pentru acest an
Sursa foto: Foto: gov.ro
de M.Z.    |    21 Feb 2017   •   08:41

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, are gânduri mari anul acesta. Vrea să dea în folosinţă 90 de kilometri de autostradă, să cumpere două aeronave pentru TAROM şi să repare cât mai mulţi kilometri de cale ferată.

Într-un interviu acordat în Jurnalul Naţional, ministrul spune că pe an ar trebui reabilitaţi 600 de kilometri de cale ferată, iar asta înseamnă aproape 800 de milioane de euro. 

În aceste lucrări sunt incluse reabilitarea podurilor, podeţelor şi tuneluri, inclusiv podurile dunărene. 

Câţi din cei peste 9.000 de kilometri de cale ferată ar putea fi reparaţi în viitorul apropiat, citiţi în Jurnalul Naţional, de marți.

×
Subiecte în articol: Ministerul Transporturilor autostrada
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu ar urma să îşi retragă candidatura
x close