Antena 3 CNN Economic Cine este primul român care a intrat în faliment personal

Cine este primul român care a intrat în faliment personal

Cine este primul român care a intrat în faliment personal
20 Iun 2018   •   12:21

Legea privind falimentul persoanelor fizice a fost pentru prima dată aplicată în România. Un bărbat din Constanța a obținut statutul de insolvent și i s-a fixat un lichidator care să coordoneze aplicarea unui plan de restructurare a datoriilor.

Decizia judecătoriei Constanţa a fost luată la cerearea debitorului care, pe lângă băncii şi firme de recuperare creanţe, are 93 de creditori, majoritatea persoane fizice.

Legea falimentului personal, intrată în vigoarea anul acesta, presupune ca o opersoană fizică care face dovada că nu mai îşi mai poate achita datoriile să fie scuitit de la plată o perioadă de timp sau să plătească doar o parte dintre obligaţiile lunare, anunță capital.ro.

 

×
Parteneri
Directorul ANM anunță prognoza meteo în România. În unele zone va ninge
x close