1.800 de angajaţi, în pragul şomajului. ALRO Slatina ar putea închide 3 hale
ALRO Slatina a fost preluată cu capital majoritar de oligarhul rus Vitaly Machitski, sub oblăduirea Vimetco S.A. De la preluare, până în prezent, acţionarul majoritar a câştigat 700 de milioane de dolari, dintre care 130 de milioane de dolari în 2008, se arată în comunicat. Potrivit sursei, Vitaly Machitski doreşte să vândă energia pe care S.C. ALRO S.A o are contractată până în 2012 pentru funcţionarea întreprinderii şi să obţină beneficii din specula cu energia cumpărată la un preţ avantajos, cu un profit de peste 40 de milioane de dolari.
Sindicaliştii spun că, în martie, combinatul ar putea fi închis, ALRO devenind pentru Vimetco o "povară economică". Grupul şi-a mutat zona de acţiune în China, unde va investi peste 1,5 miliarde de dolari pentru a construi alte două întreprinderi de aluminiu şi o termocentrală electrică.
Angajaţii au fost anunţaţi de hotărârea luată, vineri dimineaţă, şi au decis să nu înceteze lucrul, păzind cele trei hale pentru a nu fi închise. Salariaţii spun că vor recurge la forme de protest extreme, pentru că nu mai au nimic de pierdut.
Potrivit comunicatului Vimetco, remis Antena3.ro, din cauza reducerii preţului aluminiului, care a scăzut cu peste 50% de la mijlocul lui iulie 2008 şi până acum, Vimetco a recomandat, la şedinţa Consiliului de Administraţie ţinută săptămâna aceasta, să fie operate noi scăderi ale producţiei la Alro SA şi să se diminueze numărul de angajaţi. Această recomandare vine ca urmare a unei analize generale a operaţiunilor globale ale Vimetco.
Decizia finală va fi luată la începutul săptămânii viitoare la şedinţa programată a Consiliului de Administraţie al Alro. Reducerea producţiei, luată în discuţie, ar putea fi de până la 50%. Totodată, în 2009, numărul angajaţilor s-ar putea diminua cu 1.200.
Alro va căuta şi modalităţi de reducere a costurilor cu materiile prime, precum alumină, cocs, smoală şi alte materiale şi servicii.
?În ultimele luni, preţul aluminiului a scăzut în condiţiile în care economia mondială se îndrepta spre recesiune. Suntem una din primele companii care am reacţionat la deteriorarea pieţei, anunţând reduceri ale producţiei în China, încă din luna octombrie. În momentul de faţă, preţul aluminiului a ajuns la un nivel care ne obligă să luăm în calcul noi reduceri ale producţiei în România, pentru a rămâne competitivi şi pentru a ne păstra nivelul de lichidităţi băneşti ale grupului şi ale unităţilor locale?, afirmă Christian Wuest, Preşedintele Alro SA, potrivit comunicatului.
Compania are, numai în judeţul OLT, peste 20.000 de angajaţi, precum şi numeroase firme colaboratoare. Alro Slatina s-a aflat printre cele mai profitabile societăţi comerciale ale anului 2007, consemnând venituri de 928,12 milioane de dolari (2,26 miliarde de lei), potrivit Cotidianul.
Sintia Radu, Antena3.ro
-
Analiza SWOT Transelectrica: De ce ar cere investitorii un discount de pret de pana la 15% ca sa cumpere actiunile statului. Punctele tari - pozitia de monopol si politica de dividende, puncte slabe - lichiditatile companiei si riscul de reglementare
03 Feb, 18:02 | 2 comentarii -
Sfârşitul unei ere: Kodak nu va mai produce camere foto şi video
10 Feb, 14:49 | 1 comentarii -
Nokia va concedia 4.000 de angajaţi pentru a reduce costurile. Compania mută producţia în Asia
08 Feb, 16:11 | 1 comentarii -
GSP.roDoi foşti stelişti îi atrag atenţia lui Stan că încă mai are probleme » "Ai grijă, Ilie!"
-
Enterprise Investors investeşte 40 mil. euro în parcuri eoliene; România se află pe lista partenerilor posibili
06 Feb, 17:31 | 0 comentarii -
Tata Motors ar putea veni în România, la Jucu
05 Feb, 12:50 | 12 comentarii
-
nu trebuie sa lasam pe nimeni sa ne ia ce este al nostru. Romania in ultimii ani putea sa cistige 700 mil de delolari. cine a vindut aceasta fabrica trebuie sa o cumpere azi. nimeni nu poate sa ne i-a ceea ce avem mai de pret ALRO, SIDEX ,DACIA Reprezinta 25% din PIB pentru impozite. va spun va fi macel in tara daca se vor inchide aceste fabrici. GUVERNUL TREBUIE SA NE AJUTE.
Cu stima: M. DRAGOS -
Acum sa-l vad pe "Draga Stolo" cu interventiile lui la privatizarea ALRO si la dat energie la pret redus ca sa aiba rusii ce vinde ! Rusine !
-
Si pana la urma sa-mi explice si mie cineva care sunt criteriile pe baza carora guvernul Romaniei ofera ajutoare? Cum se face ca ALRO nu merita niciun ban iar altii merita bani de la guvern?!
Pana la urma ori dai la toti (gigantii?!) ori nu dai la nimeni!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

NOTA SCRISA
Prin care rog onorata instanta sa admita aceste concluzii cu privire la intentia ascunsa a angajatorului de a concedia nelegal si abuzuv pe salariatii incomozi cat si proba cu acte care pot constitui dovezi incotestabile cu privire la nulitatea deciziei de concediere (fila 4) in conditiile art. 108 alin.(1) din codul de Procedura Civila, probe de necontestat ce pot face dovada deplina a vinovatiei SC ALRO SA si anunme :
1. Regulament de incetare a activitatii cu art.55 lit.b, din 10.04.2006 (fila 5)
2. Regulament de incetare a activitatii cu art.55 lit.b, din 13.02.2008, aprobat prin Hotararea Consiliului de Administratie nr. 680/07.03.2008 ( fila 6)
Incepand cu anul 2006 si pana in data de 01.10.2008 au fost obligati sau mai bine zis au fost dati afara peste 1000 de salariati din SC ALRO SA si peste 2000 luand in calcul si Intreprinderea de Prelucrare a Aluminiului (IPA) precum si ALUM Tulcea care din anul 2006 in urma fuziuni fac parte din SC ALRO SA.
Teroarea instaurata de Directia Resurse Umane prin domnii directorii, dl. Dir. Adj. de Resurse Umane ing. Danciu Nicolae si dl. Ing. Durau Nicu Director Resurse Umane incalca art. 41 din Constitutie si art. 59 din Codul muncii, in care este interzisa concedierea salariatilor pe criterii de varsta, optiune politica, handicap etc. Oamenii care depasesc varsta de 50 de ani sau din cauza conditilor nocive de munca sunt bolnavi, se afla pe lista neagra a domnilor Directorii si pur si simplu sunt terorizati. Sunt supusi unei presiuni inimaginabile de hartuire, in ideia ca in cele din urma isi vor da demisia, sau vor cere incetarea activitatii in conditiile art. 55 lit (b) din Codul Muncii.
Dovezi :
1. Notificarea dl. ing. Iova Veronel catre seful de Sectie (fila 7)
2. Adresa nr. 1061/21.02.2007, catre dl. Mitrache Ion care s-a inbolnavit muncind cu devotament in societate de ASTM BRONSIC PROFESIONAL si doreau ca din functia de maistru sa il faca muncitor necalificat la spatii verzi (fila 8). Asa au fost hartuiti peste 700 de salariatii cu boala profesionala dintre care numai 367 salariati sunt validati, cat si altii peste 100 de salariatii cu concedii medicale.
Pe langa presiunile exercitate de sefii de sectii asupra salariatilor ”“ Notificarile din data de 21.04.2008 cat si cele din data de 22.07.2008 au drept scop, concedierea imediata a salariatilor incomozi, sau acceptarea plecarii conform art. 55 lit.b din Codul Muncii.
Notificarea nr. 2503/21.04.2008 (fila 9) emisa pe numele doamnei Artan Delia Ionela a obligat-o pe aceasta sa paraseasca societatea la numai 6 ani de la angajare, decat sa accepte masura abuziva de modificare a felului muncii si a salariului, situandu-se pe randul nr. 11 pe tabelul din 24.04.2008, cu salariatii care solicita incetarea activitatii in conditiile art. 55 lit (b) din Codul Muncii (fila 10)
Nici un act dintre acestea nu sunt trecute prin Regisratura societatii, fiind o corespondenta secreta a Directiei Resurse Umane.
In lunile Aprilie, Mai si Iunie din 2008, prin aceste procedeie au fost obligati sa paraseasca societatea peste 480 de salariatii, fiecare are povestea lui (modul in care a fost hartuit).
In data de 15.08.2008, perioada in care am fost internat in Spital sunt din nou hartuit si stresat cu o scrisoare care contine adresa nr. 5733/13.08.2008, (fila 11) in care sunt chemat pentru discutii si o copie a Notificarii pe care am primit-o ulterior. Scopul urmarit ”“ mutilarea psihica a mea cauzata de imbolnavire cronica, accidente vasculare sau boli de nervi, asa cum au procedat cu colegii mei Cismarescu Gheorghe care a murit in ziua pensionari, Grosu Ion deasemenea mort fiind terorizati pe criteriu de varsta, Danescu Ion paralizat si Ing Marius Ivan care a ales incetarea activitatii in conditiile art. 55 lit (b) din Codul Muncii. Ei au experienta si stiu ca actiunile lor au un impact psihologic foarte dur de aceea te mai cheama sa iti reaminteasca de hotararea lor in cazul in care nu accepti incetarea activitatii in conditiile art. 55 lit (b) din Codul Muncii.
Urmare acestei adrese am solicitat scris (fila 12) aprobarea domnului Director de Resurse Umane Ing. Durau Nicu ca la discutii sa participe si avocatul meu.
Solicitarea a fost respinsa de acesta.
In urma apelului telefonic din ziua de Luni - 25.08 2008 prin care mi s-a comunicat de doamna Toiu Doina secretara dl. Director Ing. Durau Nicu sa merg singur la discutii, m-am prezentat in jur de ora 12.00 si mi s-a comunicat ca printr-o nota interna societatea a renuntat la concedierea colectiva a tuturor celor peste 28 de salariati carora le-au trimis Notificari, (nota interna comunicata verbal) si ca actiunea mea in instanta nu mai are obiect, drept pentru care am fost sfatuit sa renunt la judecata potrivit art. 246 CPC, cat si la drepturile ce mi se cuvin potrivit art. 38 si art. 269 din Codul muncii. Cunoscand modul de lucru al sefilor mei si plecand de la faptul ca dumnealor nu pot revoca in mod unilateral decizia de concediere, dupa ce mi-a fost comunicata in scris, aspect ce rezulta din interpretarea dispozitiilor art. 965 alin (2) Cod civil, (le-am facut jocul si tot verbal am fost de acord sa imi continui activitatea profesionala pe vorbele lor).
Potrivit asteptarilor, in ziua de Miercuri 27.08.2008 la ora 8.30 am fost din nou sunat si chemat pentru discutii la ora 11.00, cand mi se comunica ca datorita faptului ca nu am renuntat la judecata si drepturile mele asa cum am fost sfatuit, numai pentru mine, Notificare curge in continuare.
Potrivit art.70 alin.3 si art.79 alin.1 din Legea nr.76/2002 combinate cu art.64 si art.65 alin.1 din Codul muncii, in pofida formularii limitative a art.64 din Codul muncii, dispozitiile sale trebuie aplicate si in situatiile vizate de art.65 alin.1, intrucat relatiile de munca se bazeaza si pe principiul bunei credinte si a garantarii dreptului la protectie impotriva somajului. Obligatia respectiva este prealabila desfacerii contractului individual de munca, astfel incat omisiunea de a o aduce la indeplinire atrage nulitatea acestei masuri.
Deci, in situatia in care concedierea se dispune din motive ce nu tin de persoana salariatului, angajatorul are obligatia de a-i propune acestuia alte locuri de munca vacante in unitate, compatibile cu pregatirea sa profesionala.
In data de 12.04.2008, i-am pus la dispozitie domnului Director de Resurse Umane ing. Durau Nicu o lista cu 33 de posturi (fila 13) in care eu pot lucra exceptand pe cele care nu corespund calificarii mele dar am tinut locul persoanelor ce ocupau aceste functii cand plecau in concediu de odihna. In acest sens prezint Decizia nr. 1675/20.01.2005, (fila 14) in care girez functia de casier desi aceasta functie nu avea nimic comun cu pregatirea mea ca tehnician - normator si in SC ALRO SA sunt foarte multi contabilii si economistii care puteau gira aceasta functie.
Depun in instanta ca proba o alta lista cu cativa salariati ce au fost dati afara pana in data de 30.06.2008, si aveau pregatire profesionala ca a mea ”“ studii medii (fila 15)
Daca SC ALRO SA nu dispune de locuri de munca vacante asa cum sustine in punctul 2 din notificare nici dupa obligarea celor peste 480 de salariati sa plece in conditiile art. 55 lit (b) din Codul Muncii, are obligatia legala de a solicita sprijinul Agentiei Teritoriale de Ocupare a Fortei de Munca in vederea redistribuirii noastre, urmand sa ne comunice solutiile propuse de Agentie.
In consecinta, consider ca aceasta obligatie prealabila desfacerii contractului individual de munca este imperativa, astfel incat omisiunea de a o aduce la indeplinire atrage nulitatea acestei Notificari.
Obligatiile angajatorului, in cadrul procedurii concedierii, trebuie respectate in totalitatea lor, nerespectarea uneia sau mai multora dintre acestea avand ca efect nulitatea absoluta de drept a masurilor subsecvente, respectiv a deciziilor de concediere.
In drept
Pentru aceste motive consider ca aceasta masura luata de Seful meu dl. Dir. Adj. de Resurse Umane ing. Danciu Nicolae este nelegala si netemeinica intrucat postul meu nu a disparut ca necesitate functionala, iar motivul real este o animozitate mai veche intervenita intre mine si acesta, amplificata acum din cauza unor comentarii referitoare la efectuarea orelor suplimentate neplatite. In acest sens am fost atentionat verbal, iar in urma refuzului meu de a sta peste program, sunt atentionat apoi in scris in data de 04.01.2008, (fila 16) ca nu mai are nevoie de serviciile mele.