Fiat va înregistra profit în 2009, chiar dacă veniturile scad cu 20%
Fiat va înregistra profit anul viitor, chiar dacă veniturile coboară cu până la 20%, a declarat, duminică, John Elkann, prim-vicepreşedinte adjunct al constructorul italian, pentru cotidianul Il Sole 24 Ore, citat de Reuters. "Fiat va continua să aibă pofit, chiar dacă veniturile scad rapid, chiar şi cu 20% faţă de 2008, care nu a fost oricum un an excelent", a declarat Elkann.
Fiat prevedea o scădere de 10-20% anul viitor, profitul comercial putând să coboare cu 65% ca urmare a problemelor economice mondiale care afectează cererea pe pieţele auto. Profitul comercial exclude veniturile şi cheltuielile cu caracter special şi este, în mai toate cazurile. identic cu profitul operaţional ajustat.
Pentru anul 2008, oficialul Fiat se aşteaptă la un câştig comercial de trei miliarde de euro.
În acelaşi timp, Elkann a declarat că preşedintele Luca di Montezemolo şi directorul executiv Sergio Marchionne vor fi confirmaţi pe aceleaşi posturi în ianuarie.
Oficialul companiei italiene nu exclude o posibilă alianţă cu alţi producători auto.
"Trecem printr-o criză majoră care va schimba radical industria auto, iar Fiat ar putea juca un rol în această consolidare", a adăugat acesta.
Profitul comercial al Fiat a crescut în trimestrul al treilea, cu 8%, la 802 milioane euro.
Antena3.ro
- Etnobotanicele, mai periculoase ca heroina
- Fabrica de încălţăminte de la Baia-Mare s-a f...
- Criminalul ucrainean a fost prins!
- Strada Buzeşti în lucru
- Blestemul din Haiti: Taberele de sinistraţi s...
- Mieii au dat buzna în www
- Bianca şi Bote s-au despărţit de-a binelea
- Katherine Heigl aprope să rămână în sânii goi...
- A căzut de pe scenă... de două ori
- Mircea Badea, despre fraierii care se dau mar...
Topul Ştirilor din categoria Companii
- Carpatair cere insolvenţa Blue Air pentru 30.000 de euro 80 vizualizări
- Sprider, vânzări în creştere cu 6,4 procente în 2009 13 vizualizări
- ConocoPhillips vrea să vândă participaţia la Lukoil 13 vizualizări
- Amenzi pentru organele de control care verifică aceeaşi firmă doi ani la rând 12 vizualizări
- Metro se împrumută de 350 mil. euro prin emisiune de obligaţiuni 12 vizualizări






























Comentarii