Gazprom ne-a invitat oficial în South Stream
"Vicepreşedintele Gazprom Alexandr Medvedev mi-a înmânat invitaţia să participăm la South Stream, pe care au dat-o şi Transgaz. Vom analiza cu interes această iniţiativă. România va analiza cu interes orice iniţiativă care contribuie la securitatea energetică a Romîniei şi a UE. Suntem preocupaţi de iniţiativele care pot avea un impact pozitiv în plan regional. Am pus la dispoziţia Gazprom toate datele solicititate, astfel încât partea rusă să-şi poată finaliza studiile", a spus, vineri, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Gazoductul South Stream va fi dezvoltat de Gazprom şi compania italiană Eni şi este considerat un concurent al Nabucco, susţinut de Uniunea Europeană ca o alternativă la livrările de gaze ruseşti.
"Legat de South Stream, partea rusă a manifestat disponibilitatea de a discuta, ştiind că Nabucco este prioritatea noastră. Ne-au asigurat că South Stream nu este sub nicio formă concurent al Nabucco, ci complementar. În luna martie va veni o delegaţie de tehnicieni ai Gazprom la Bucureşti, să definitivăm discuţiile. Asta creează premisele unei colaborări de lungă durată", a spus ministrul.
Mai mult, Gazprom este interesat să colaboreze cu Romgaz şi în zona explorării de zăcăminte de gaze în afara ţării, şi Rusia.
"Unul dintre subiectele discutate a fost colaborarea Gazprom cu Romgaz în explorarea de zăcăminte de gaze în afara graniţelor României, răspunsul fiind pozitiv", a declarat ministrul Economiei.
Totodatp, delegaţia Gazprom, care marţi s-a întâlnit cu Adriena Videanu la Bucureşti, a tratat şi problemele privind importul direct de gaze ruseşti, precum şi construcţia unor depozite de gaze pe teritoriul României.
"La solicitarea de a importa direct gaze din Rusia, au fost disponibili să începem negocierile, după ce expiră acordurile cu Imex Oil şi WIEE, în 2012, să avem o relaţie directă, atât ca preţ, cât şi ca volume", a spus sursa citată.
S-a discutat şi despre colaborarea celor două companii în construcţia de depozite subterane de îmnagazinare a gazelor în România, cu capacitate estimată la 2-6 miliarde metri cubi.
"De exemplu, depozitul de la Mărgineni ar putea avea între 200 milioane şi două miliarde metri cubi. Avem 9-10 zăcăminte depletate pe care le evaluăm, iar până la începutul lunii martie sper să avem toate datele care să facă obiectul unei decizii în vedrea demarării colabării între Romgaz şi Gazprom. Cumulat, depozitele pe care am putea să le construim au o capacitate între 2-6 miliarde metri cubi", a încheiat Videanu.
Antena3.ro
-
Analiza SWOT Transelectrica: De ce ar cere investitorii un discount de pret de pana la 15% ca sa cumpere actiunile statului. Punctele tari - pozitia de monopol si politica de dividende, puncte slabe - lichiditatile companiei si riscul de reglementare
03 Feb, 18:02 | 2 comentarii -
Sfârşitul unei ere: Kodak nu va mai produce camere foto şi video
10 Feb, 14:49 | 1 comentarii -
Nokia va concedia 4.000 de angajaţi pentru a reduce costurile. Compania mută producţia în Asia
08 Feb, 16:11 | 1 comentarii -
GSP.roVIDEO Declaraţia lui Mircea Sandu a determinat 4 echipe să-şi prelungească şederea în Antalya
-
Enterprise Investors investeşte 40 mil. euro în parcuri eoliene; România se află pe lista partenerilor posibili
06 Feb, 17:31 | 0 comentarii -
Tata Motors ar putea veni în România, la Jucu
05 Feb, 12:50 | 12 comentarii
-
Oare in declaratia d-lui Videanu era vorba de prostire a romanilor sau de necunoastere a realitatii? Pai despre ce continuare a proiectului Nabuco vorbeste d-l Videanu/ De ce independenta vorbeste? Pai South Stream a fost lansat tocmai pentru a combate proiectul Nabuco. Si poate ar fi bine sa se uite si D-l Videanu pe harta sa vada pe unde trebuia sa treaca marea conducta Nabuco. Si va constata cu stupoare ca intre timp Serbia a vandut NAFTAGAZ la GazProm. Croatia a vandut INA ungurilor de la MOL care au capital majoritar GazProm. Romania ramanea cam singura piedica. dar poate ne spune si noua D-l Videanu daca este adevarat ca cei de la OMV si-au scos deja banii si acum se pregatesc sa vanda partea lor rusilor de la GazProm. Si daca va fi scos si ROMGAZ la privatizare tot rusii il vor lua. Asa ca vom fi controlati si mai rau de rusi dupa aceasta vizita. Vestul europei a rezolvat deja problema gazelor prin cresterea importului din Nordul Aficii. Sa Traiti Bine! cu gazul pe mana rusilor.
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

Prin intermediari eram intr-un fel la adapost de inchiderea robinetilor. Daca va fi contract direct, atunci o sa patim ca Ucraina. Se va inchide robinetul la orice optiune politica ce nu convine rusilor.
Nu cred ca s-au dat pe fata toate aranjamentele. Cred ca s-a discutat concret despre un apendice al conductei pentru a avea acces direct la depozitele subterane de gaze din Romania. De ce nu scad preturile la gaze, asta e problema! Dar se continua expolierea populatiei si se aduna la ei profituri imense in fiecare an. Nu sunt multumiti cu profituri de 15% anual, vor de la 50% in sus. Am vandut tot. Statul roman nu prea mai are parghii pentru decizii si nici monopol nu mai are asupra resurselor.