Antena 3 CNN Economic Companii Hidroelectrica pierde 10 milioane de euro în fiecare lună. Cum este posibil

Hidroelectrica pierde 10 milioane de euro în fiecare lună. Cum este posibil

Hidroelectrica pierde 10 milioane de euro în fiecare lună. Cum este posibil
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    05 Feb 2016   •   12:28

Compania Hidroelectrica pierde peste 10 milioane de euro în fiecare lună, pentru că 4 agregate de la Porţile de Fier sunt stricate.

Aparatele vor fi reparate abia în martie şi până atunci uzina funcţionează la două treimi din capacitate. 450 de megawaţi, adică o treime din producţia companiei, se pierd de la două dintre hidroagregatele mari, cele de la Porţile de Fier 1, ceea ce înseamnă 300.000 de euro pe zi.

Pagubele de la Porţile de Fier 2 sunt mult mai reduse, dar tot ajung la 100.000 de euro pe lună.

Din cauza acestor defecţiuni, Compania Hiodroelectrica are o producţie zilnică, medie, cu aproape 40% mai mică decât luna trecută.

 




×
Subiecte în articol: hidroelectrica
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close