Noul şef al GM: falimentul este mai probabil
De asemenea, GM se îndreaptă se îndreaptă spre noi concedieri.
Preşedintele american declarase luni că planurile iniţiale ale GM de a deveni viabilă nu au mers destul de departe. El a oferit companiei 60 de zile pentru a face şi mai multe reduceri şi să obţină concesii de la investitori şi sindicate, sau nu va mai primi ajutor de la stat.
Henderson a declarat că deşi GM ar prefera să nu folosească protecţia falimentului pentru a se salva, este ?cu certitudine mai probabil decât în trecut?.
Compania, declara acesta, are până la 1 iunie să facă schimbările cerute de guvern, sau va fi în faliment. Termenul limită de 60 de zile ar trebui să fie de ajuns, dar dacă devine evident că schimbările nu pot fi făcute, GM ar putea ajunge în instanţă mai devreme.
Henderson a mai dezvăluit că se discută cu potenţiali cumpărători pentru brandul Hummer , iar o decizie în privinţa sorţii acestuia va fi luată curând.
Într-un efort de a relansa vânzările, GM a lansat un program numit "Încredere totală" ce va acoperi ratele pentru clienţii care îşi pierd slujba.
GM va face nouă plăţi de câte 500 de dolari pentru clienţii din program. Anterior Ford anunţase un program similar, dar care va acoperi un an întreg cu plăţi de 700 de dolari.
Antena3.ro
-
GM va concedia 23.000 angajaţi până în 2011
28 Apr, 10:52 | 1 comentarii -
General Motors se pregăteşte ?intens? pentru faliment
08 Apr, 12:19 | 0 comentarii -
Noul şef al GM nu exclude falimentul
06 Apr, 03:28 | 1 comentarii -
GM vrea 2,6 miliarde dolari pentru maşini hibrid
03 Apr, 10:57 | 1 comentarii
-
Cum iti vinzi produsele pe internet utilizand comerciabil.ro
24 Mai, 17:58 | 0 comentarii -
Povestea de succes "made in Romania". Cum a salvat Dacia de la faliment compania Renault
24 Mai, 12:45 | 3 comentarii -
Interviu Lucian Anghel: Este crucial să vedem oferte publice minoritare pe bursă
23 Mai, 20:26 | 1 comentarii -
GSP.roPămîntul întors sub picioare » Mihai Neşu foloseşte în SUA un dispozitiv care îl ajută să stea drept şi să se mişte uşor
-
Interviu Dragoş Cabat: Companiile mari au fost privilegiate
23 Mai, 19:58 | 0 comentarii -
Ghid complet de călătorie direct pe telefonul mobil – SkyTrip Road
22 Mai, 13:05 | 0 comentarii
-
si asa planeta va deveni mai curata
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






and so, there goes another american legend...