Antena 3 CNN Economic Companii OMV și-a vândut participația la un zăcământ de gaze din Kurdistan cu suma de 150 de milioane de dolari

OMV și-a vândut participația la un zăcământ de gaze din Kurdistan cu suma de 150 de milioane de dolari

OMV și-a vândut participația la un zăcământ de gaze din Kurdistan cu suma de 150 de milioane de dolari
Sursa foto: Foto: AGepres
15 Sep 2015   •   15:14

Genel Energy PLC, o companie britanică petrolieră, condusă de fostul director de la BP Tony Hayward, a anunțat, marți, că a un ajuns la un acord vizând preluarea participației de 36% deținută de partenerul său austriac OMV la zăcământul de gaze Bina Bawi din regiunea Kurdistan, Irak, pentru o sumă de 150 de milioane de dolari, informează Dow Jones Newswires, potrivit Agerpres.

Compania britanică a precizat că va plăti, în avans, cinci milioane de dolari, la care se vor adăuga alte 70 de milioane de dolari după ce producția de gaze va depăși un anumit volum. O altă plată de 75 de milioane de dolari va fi făcută la doi ani după efectuarea celei de a doua plăți.

Genel deține deja o participație de 44% la zăcământul de gaze Bina Bawi și una de 44% la zăcământul de gaze Miran.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deține 51,01% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, deține la OMV Petrom 20,64%, Fondul Proprietatea 18,99%, iar 9,36% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.

 

×
Subiecte în articol: OMV
Parteneri
Schimbare radicală în funcţionarea Poştei Române
x close