Antena 3 CNN Economic Companii The Institute prezintă următoarea generaţie de creativi români

The Institute prezintă următoarea generaţie de creativi români

The Institute prezintă următoarea generaţie de creativi români
19 Noi 2014   •   12:43

Pornind de la premisa că lucrarea de diplomă este cel mai elaborat proiect al unui student din toată perioada facultăţii şi că prezentarea acesteia se limitează de cele mai multe ori la publicul restrâns al cadrelor didactice, familiei şi prietenilor, The Institute a lansat DIPLOMA- un eveniment dedicat, prin care încearcă să aducă lucrările de diplomă ale absolvenţilor de facultăţi creative şi vocaţionale în atenţia unui public cât mai larg.

Prin implicarea facultăţilor creative din Bucureşti, organizatorii îşi propun să genereze un dialog atât între studenţii din diferite domenii, cât şi între facultăţi, care să se dezvolte şi să se transforme în parteneriate, proiecte comune, colaborări.

Prima ediţie DIPLOMA va avea loc în perioada 20-23 noiembrie 2014 şi va cuprinde spectacole de teatru, recitaluri de muzică, proiecţii de film şi expoziţii. Evenimentele vor avea loc la Palatul Ştirbei (Calea Victoriei nr 107-109)

Evenimentele și expozițiile din cadrul Diploma au în vedere atragerea unui public interesat de artă și industii creative, care poate fi un potențial angajator sau un partener al tinerilor absolvenți, organizatorii privind acest proiect ca o rampă de lansare pentru următoarea generație de creativi din România.

Universitățile și Facultățile partenere ale primei ediții DIPLOMA sunt:
• Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”
• Universitatea Națională de Arte din București
• Universitatea Națională de Muzică din București
• Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”
• Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică- Secția Design Industrial, Universitatea Politehnică București
• Facultatea de Arhitectură-Universitatea Spiru Haret
• Facultatea de Arte- Hyperion

The Institute este fondator al Romanian Design Week, AdPrint, Internetics, Institute, The Magazine şi Noaptea Agenţiilor, organizator al Effie Awards România, Şcoala ADC*RO şi ADC*RO Awards.


×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close