Volkswagen a împrumutat Porsche cu 700 milioane euro
"Porsche nu este în pragul insovelnţei, chiar dacă acest lucru s-a spus de nenumărate ori", a spus un purtător de cuvânt al constructorului auto, citat de Reuters.
Volkswagen anunţase amterior că a acordat un credit celui mai mare acţionar al său, o decizie neaşteptată, după ce Porsche a renunţat la preluarea celui mai mare producător auto european.
Pe fondul datoriilor de 9 miliarde euro, la finalul lui ianuarie, compania Porsche a fost forţată să renunşe la preluarea Volkswagen.
Der Spiegel scria că împrumutul a avut ca obiectiv sporirea finanţelor Porsche la începutul anului, iar patronii companiei au garantat cu grupul Porsche Holding GmbH.
Porsche Holding este o companie de distribuţie auto cu sediul central în Austria, deţinuta de familiile Porsche şi Piech, care controlează, de asemenea, Porsche Automobil Holding SE.
În martie, Porsche Automobil Holding SE a încercat să strângă 12,5 miliarde euro în împrumuturi, pentru acoperirea costurilor de refinanţare a datoriilor. Porsche a strâns in final 10 miliarde euro şi, săptămâna trecută, a anunţat că a mai strâns alte 750 milioane euro. Compania încearcă în continuare să obţină alte împrumuturi de 1,75 miliarde dolari.
Antena3.ro
-
Volkswagen va prelua Porsche
24 Iul, 13:06 | 4 comentarii -
VW va plăti 8 miliarde Euro pentru Porsche
20 Iul, 11:26 | 0 comentarii -
Volkswagen anulează tratativele de fuziune cu Porsche
18 Mai, 08:45 | 1 comentarii -
Volkswagen a mărit oferta de cumpărare a Porsche
13 Iul, 12:18 | 0 comentarii
-
Cum iti vinzi produsele pe internet utilizand comerciabil.ro
24 Mai, 17:58 | 0 comentarii -
Povestea de succes "made in Romania". Cum a salvat Dacia de la faliment compania Renault
24 Mai, 12:45 | 3 comentarii -
Interviu Lucian Anghel: Este crucial să vedem oferte publice minoritare pe bursă
23 Mai, 20:26 | 1 comentarii -
GSP.roPămîntul întors sub picioare » Mihai Neşu foloseşte în SUA un dispozitiv care îl ajută să stea drept şi să se mişte uşor
-
Interviu Dragoş Cabat: Companiile mari au fost privilegiate
23 Mai, 19:58 | 0 comentarii -
Ghid complet de călătorie direct pe telefonul mobil – SkyTrip Road
22 Mai, 13:05 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5





