Lume, lume, avem garsoniere la 21.000 de euro! Aşa îşi atrage clienţii un dezvoltator care participă zilele acestea la târgul imobiliar din Bucureşti. Nu e singurul artificiu folosit de oamenii de afaceri. În speranţa că vor avea vânzări cel puţin rezonabile, au adus şi câteva fete goale, dar pictate din belşug.
Cum intri în târg, nu dai de case, ci de domnişoare pictate din cap pâna-n picioare. Rolul lor e sa ofere bilete la loto oamenilor interesaţi de apartamentele unui fond de investiţii.
Investitorul plăteşte 360 de euro pe zi pentru nudurile pictate, dar a adunat mai muli clienţi decât toţi vânzatorii la un loc.
Alţii îşi atrat clienţii cu preţuri mici. 21.000 de euro pentru o garsonieră în Mogoşoaia, la marginea Bucureştiului. La fel de ieftine sunt şi apartamentele cu două şi trei camere. Dar toate sunt iluzii atâta vreme cât dezvoltatorul nu prezintă la târg nici măcar schiţe ale acestora. Vinde, de fapt, apartamente în blocuri construite pe schelet de metal, a căror contrucţie nu a început încă.
Fără încredere şi fără bani, românii nu sunt prea interesaţi de ce văd la târg. Deşi dezvoltatorii lasă din preţ între 2.000 şi 13.000 de euro pentru casele terminate.
Observator
Sexul şi reducerile, cheia dezvoltatorilor imobiliari (VIDEO)
-
Acesta este numai inceputul ,asteptati sa vedeti ce-o sa mai apara NOU in viitor !
-
YjqiA9 abkvtazqxrwy, [url=http://jgbgkdealbfb.com/]jgbgkdealbfb[/url], [link=http://ztxjfmzeprbp.com/]ztxjfmzeprbp[/link], http://rcbwbbzdchgf.com/
-
http://madalinb25.blogspot.com/ invata cum sa castigi bani doar citind articolehttp://madalinb25.blogspot.com/ invata cum sa castigi bani doar citind articolehttp://madalinb25.blogspot.com/ invata cum sa castigi bani doar citind articole
-
http://free-50-dollars.b l o g s p o t.com/
-
vai de capul vostru
-
curvele le rezolva pe toate si deschid toate usile si portofele... si deloc surpriza curvele au efect, ca intotdeauna si la capul romanului.
tara curvelor. -
Kurvele le rezolva pe toate si deschid toate usile si portofele... si deloc surpriza kurvele au efect, ca intotdeauna si la capul romanului.
suntem o tara de kurve, indiferent de s*ex. -
Ku*rv*ele le rezolva pe toate si deschid toate usile si portofele... si deloc surpriza ku*rv*ele au efect, ca intotdeauna si la capul romanului.
suntem o tara de ku*rve, indiferent de s*e*x. -
KUxRxVExLE le rezolva pe toate si deschid toate usile si portofele... si deloc surpriza, au si efect, ca intotdeauna la capul romanului.
suntem o tara de KUxRxVE, indiferent de SxExX. -
nici targurile imobiliare nu mai sunt ce-au fost http://verticalnews.ro/nici-targurile-imobiliare-nu-mai-sunt-ce-au-fost/
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






ce-au ajuns imobiliarii...de la dispret la mila papetica....au ajuns ca cersetorii...au ajuns sa cerseasca nu se negocieze...daca ar fi legal ar face si un oral doar doar s-ar uita cineva la oferta lor. Eu zic sa mai asteptati mai imbiliarilor ca sigur isi revine piatza:))