Antena 3 CNN Economic Daily Income. Riscurile care bat la poarta României

Daily Income. Riscurile care bat la poarta României

Daily Income. Riscurile care bat la poarta României
Sursa foto: Foto: VideoNews
15 Ian 2016   •   10:04
Printre riscurile anului 2016, un an dificil pentru România, se numără şi câteva probleme legate de preţul petrolului. Efectele sunt directe, nu vorbim doar despre destabilizare. 
 
Antreprenorul Ion Udrea a fost invitatul lui Adrian Măniuţiu, în ediţia de vineri a emisiunii Daily Income şi a explicat că s-ar uita, în primul rând, la preţul petrolului, apoi la economia chinezească şi, în fine, la valul de refugiaţi şi imigranţi. 
 
"M-aş uita şi la fracţiunile care încearcă să dezbine UE, din cadrul marilor ţări. Vorbim despre referendumul din Marea Britanie, Spania. Privirea noastră ar trebui să meargă peste graniţie şi să nu fim atât de orientaţi la ce se întâmplă aici, dar să vedem cum ne putem încadra într-un context mai mare."
 
De altfel, la toate acestea se adaugă şi problemele din Republica Moldova, care trece printr-o serioasă criză de stat. 
 
"Cred că Republica Moldova reprezintă o miză mai mică pentru România decât Uniunea Europeană, care, dacă s-ar sparge, am ajunge într-o situaţie absolut dezastruoasă. Republica Moldova este un partener drag nouă, dar nu cred că impactul asupra economiei româneşti ar fi atât de grav pe cât ar fi o problemă majoră în Uniunea Europeană."
 

×
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close