Antena 3 CNN Actualitate Media Destin, libertate şi suflet, cel de-al cincilea volum al colecţiei OSHO

Destin, libertate şi suflet, cel de-al cincilea volum al colecţiei OSHO

 Destin, libertate şi suflet, cel de-al cincilea volum al colecţiei OSHO
24 Apr 2014   •   17:04

Vineri, 25 aprilie apare împreună cu Jurnalul Naţional următorul volum al colecţiei „Biblioteca bunăstării emoţionale”, Destin, libertate şi suflet. Care este sensul vieţii.

Învăţăturile lui Osho, unul dintre cei mai cunoscuţi lideri spirituali ai secolului XX, răstoarnă tiparele clasice de gândire, provocându-ne la o permanentă punere sub semnul întrebării a certitudinilor şi la un proces de conştientizare de sine.

Cărţile din seria „Osho“ reunesc extrase din răspunsurile lui Osho date discipolilor săi privitor la cele mai importante probleme pe care şi le pun oamenii interesaţi de ştiinţa transformării de sine şi de o spiritualitate adaptată la provocările cotidiene ale vieţii contemporane.

Cartea Destin, libertate şi suflet. Care este sensul vieţii explorează profund întrebări umane, cum ar fi: „sufletul” există cu adevărat şi dacă da, ce este el? Unde se încadrează conceptul de karma? Are viaţa mea un sens şi un scop special?

„Viaţa nu stă undeva, aşteptându-te, viaţa ţi se întâmplă. Nu se află în viitor, ca un scop pe care să-l atingi, ci este aici şi acum, în acest moment – în respiraţia ta, în circulaţia sângelui, în bătăile inimii tale.“

„Existenţa este libertate. Soarta este sclavie. Libertatea înseamnă că depinde de tine să decizi ce se va întâmpla.“

„Omul nu este doar liber – omul este însăşi libertatea. Acesta este miezul lui esenţial, acesta este chiar sufletul lui. În momentul în care negi libertatea omului, i-ai refuzat cea mai preţioasă comoară a sa.“ - Osho

×
Subiecte în articol: Jurnalul National
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close