Antena 3 CNN Actualitate Media Mircea Badea, 10 ani de „În gura presei”

Mircea Badea, 10 ani de „În gura presei”

Mircea Badea, 10 ani de „În gura presei”
12 Sep 2014   •   13:51

Emisiunea „În gura presei cu Mircea Badea” împlineşte, pe 13 septembrie, 10 ani de când a fost difuzată pentru prima dată pe micul ecran. Momentul a fost marcat aseară, la „Sinteza Zilei”, prin cadouri şi urări din partea colegilor pentru realizatorul emisiunii.

La împlinirea a 10 ani, Mircea Badea a povestit că atunci când vremurile nu au fost tocmai favorabile, a rămas să înfrunte „uraganul”, aşa cum îl numeşte el, şi nu a abandonat lupta. „În condiţiile ultimei decade, nu mai pot vorbi doar de prietenie sau de amiciţie, ci în multe cazuri este vorba de camaraderie. Câştigul meu real, în aceşti ultimi 10 ani, este că am devenit camarad cu nişte oameni cu care pot să stau oricând spate în spate în orice fel de război şi am dezvoltat nişte legături sufleteşti, imposibil de distrus”, a spus acesta.

Realizatorul a mulţumit telespectatorilor care au ales să urmărească emisiunea timp de un deceniu şi indiferent ce se va întâmpla în viitor, le-a promis că va avea aceeaşi intensitate în tot ceea ce va face.

 



Mircea Badea a performat constant, de-a lungul anilor, pe tronsonul orar dedicat emisiunii, detaşându-se ca audienţă faţă de competitorii săi direcţi. În 2014, absolut fiecare ediţie a emisiunii „În gura presei cu Mircea Badea” a fost preferată de telespectatorii din mediul urban în vârstă de peste 18 ani şi în proporţie de 90% de publicul comercial (18-49 urban, leadership calculat pe nişa de ştiri), conform cifrelor oferite de Kantar Media.

Realizatorul a fost apreciat şi de Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România, doi ani la rând consecutiv, câştigând premiile APTR la categoria „One man show”.

De asemenea, Mircea Badea, alături cu Mihai Gâdea, a fost invitat să facă parte din marele juriu al New York Festivals World’s Best TV&Films, unul dintre cele mai importante festivaluri de televiziune ale lumii, unde Antena 3 şi Observator au fost multimedaliate.

×
Subiecte în articol: Mircea Badea În gura presei
Parteneri
Mobilizare impresionantă pentru Aryan, copilul rătăcit
x close