Antena 3 CNN Actualitate Media Un medic din judeţul Iaşi a donat peste trei milioane de euro comunităţii

Un medic din judeţul Iaşi a donat peste trei milioane de euro comunităţii

Un medic din judeţul Iaşi a donat peste trei milioane de euro comunităţii
Sursa foto: Foto: Videonews
09 Sep 2011   •   21:40

Un medic din judeţul Iaşi şi-a donat toată averea comunităţii. Constantin Baciu, a dat împreună cu fratele său, peste trei milioane de euro comunei Dolheşti.

Filantropul a povestit despre gestul său la emisiunea "Ştirea zilei" de pe Antena 3.

"Mama mea a fost nepoată de preot şi noi în copilărie am primit toţi copiii o educaţie religioasă. Şi după palma pe care ne-a dat-o regimul trecut, în care părinţii mei au fost arestaţi, cu toată averea confiscată, după ce ne-am întors după 25 de ani, am apreciat că este bine să facem exact cum recomandă biserica: 'Dacă te-a lovit, să întorci partea cealaltă'. Am considerat că o să fie apreciată treaba asta şi atunci am început împreună cu fratele meu, am creat o fundaţie care poartă numele meu", a explicat Constantin Baciu.

 




×
Subiecte în articol: medic Iași comuna avere fundatie Stirea Zilei
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close