Gordon Brown propune ca toate băncile să vireze o taxă într-un buget mondial de criză
Guvernele lumii ar trebui să perceapă o taxă băncilor din toată lumea. Suma uriaşă de bani ar putea fi apoi folosită drept sprijin financiar în cazul unei alte crize economice. Aceasta este propunerea premierului britanic Gordon Brown aflat la summitul G20 din Scoţia.
Propunerea lui Godron Brown este una radicală şi se distanţează de reticenţa de la Londra cu privire la o taxă globală. "Cred că trebuie să dicutăm dacă avem nevoie de un contract social mai bun pentru a reflecta asupra responsabilităţilor instituţiilor financiare din societatea noastră", spune el.
Brown propune o taxă pe tranzancţiile băncilor la nivel internaţional. Banii ar putea fi apoi folosiţi drept sprijin financiar în cazul unei alte crize economice: "Au fost propuneri pentru o taxă de asigurare care să reflecte riscurile sistemice sau pentru un fond sau alte aranjamente privind capitalul sau a unei taxe pentru tranzacţiile financiare internaţionale".
Membrii G20 au spus că taxa menţionată de oficialul britanic ar putea fi extinsă la absolut toate tranzacţiile bancare din lume. Propunerea lui Brown este susţinută de ţări precum Fermania şi Franţa, care au investit sume enorme pentru salvarea băncilor de la faliment. Odată cu noua taxă, băncile vor fi nevoite să returneze treptat ajutorul financiar de la stat.
Antena 3
- ACCIDENT TERIBIL 220KM/ORA
- Motocicliştii sunt în doliu după ce doi tiner...
- Bunul samaritean!
- Protestul profesorilor. Nu vor mai trece note...
- Imagini şocante! Un pasager împuşcă un tânăr ...
- Mihaela Rădulescu în ţinută latino
- Bolnavă după sms-uri. Nu-şi mai simte mâinile...
- David Beckham in pat cu un barbat
- Bete pe peron la metrou
- Mircea Badea, despre fraierii care se dau mar...
Topul Ştirilor din categoria News
- Băncile anunţă dobânzi şi comisioane mai mici. Vezi cele mai avantajoase credite 952 vizualizări
- Bulgaria ar putea împărtăşi soarta financiară a Greciei 920 vizualizări
- Creditarea în valută, la un pas de a fi interzisă în Europa Centrală şi de Est 489 vizualizări
- Ion Ţiriac ar putea vinde Metro România companiei mamă din Germania (VIDEO) 449 vizualizări
- Bulgaria ar putea introduce "taxa pe lux" 330 vizualizări





























Comentarii