Statele Unite au scăpat de recesiune
Statele Unite au ieşit, oficial, din recesiune. Produsul intern brut a crescut, în trimestrul trei, mai mult decât prevedeau experţii. Preşedintele Barack Obama a salutat vestea ca un semn că măsurile împotriva crizei au avut efect. Obama a avertizat, însă, că mai sunt multe de făcut pentru ca economia să-şi revină pe deplin. Casa Albă a reamintit, în context, că şomajul a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 26 de ani.
Revenirea economică din al treilea trimestru de datorează consumului populaţiei, care a crescut cu 3,4% faţă de trimestrul precedent. Investiţiile au avansat cu 11,5%, cel mai înalt ritm de creştere din 2005, după şapte trimestre la rând de declin. Investiţiile populaţiei în locuinţe au crescut cu 23% după trei ani şi jumătate de scădere. Pe de altă parte, investiţiile companiilor au avansat într-un ritm mai modest, de doar 2,3%.
Antena3.ro
- Etnobotanicele, mai periculoase ca heroina
- Cântă la vioară în timp ce e operat pe creier...
- Criminalul ucrainean a fost prins!
- Strada Buzeşti în lucru
- Cum să ai întreţinerea 0 lei
- Mieii au dat buzna în www
- Bianca şi Bote s-au despărţit de-a binelea
- Katherine Heigl aprope să rămână în sânii goi...
- A căzut de pe scenă... de două ori
- Mircea Badea, despre fraierii care se dau mar...
Topul Ştirilor din categoria News
- Ion Ţiriac ar putea vinde Metro România companiei mamă din Germania (VIDEO) 86 vizualizări
- Creditarea în valută, la un pas de a fi interzisă în Europa Centrală şi de Est 46 vizualizări
- BNR saltă euro peste nivelul de 4,08 lei 11 vizualizări
- SUA anunţă China că chestiunea yuanului este "o preocupare reală" 5 vizualizări
- Peste 7.000 de euro, câştig lunar pentru cel mai bine plătiţi medici de familie din Bacău 2 vizualizări




























Comentarii