Antena 3 CNN Economic Sorin Grindeanu: Nu există pericolul de explozie a preţurilor RCA în perioada următoare

Sorin Grindeanu: Nu există pericolul de explozie a preţurilor RCA în perioada următoare

Sorin Grindeanu: Nu există pericolul de explozie a preţurilor RCA în perioada următoare
Sursa foto: Foto: gov.ro
de S.T.    |    09 Mai 2017   •   23:36

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat marţi, la Viena, referindu-se la tarifele RCA, că Guvernul aşteaptă ca Parlamentul să ia o decizie cu privire la proiectul de lege care reglementează acest domeniu.

„Am avut o discuţie şi eu, şi colegii mei din Cabinet - fie că vorbim de ministrul Finanţelor, de ministrul Transporturilor şi de alţi colegi -, şi cu cei din Parlament, cu cei din Comisiile de buget-finanţe şi de la Cameră, şi de la Senat. Cu transportatorii au avut loc mai multe rânduri de discuţii pentru a-i consulta pe această problemă. De asemenea, cu ASF-ul. Concluzia este ca, în perioada următoare - în Parlament fiind un proiect de lege -, să se discute acest proiect de lege. Deci, o să aşteptăm ca Parlamentul să ia o decizie din acest punct de vedere”, a declarat Grindeanu, fiind întrebat dacă va fi aprobată o hotărâre de guvern prin care să fie prelungit termenul de plafonare.

Totodată, şeful Executivului a precizat că vrea să fie respectate angajamentele luate în faţa Comisiei Europene.

„Noi, prin angajamentele pe care le-am luat la Comisia Europeană, trebuie să luăm anumite măsuri. În cel mai scurt timp, această lege, care este discutată în Parlament, va fi şi adoptată (...), astfel încât să clarificăm lucrurile. Eu vreau să ne respectăm angajamentele pe care le-am luat în faţa Comisiei Europene (...) Nu există această posibilitate de explozie, în perioada următoare, a RCA”, a mai afirmat Grindeanu.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Sorin Grindeanu explozie RCA guvern parlament
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close