Stiri cu eticheta: poli iasi
Fostul internaţional Daniel Pancu este noul jucător al echipei bulgare ŢSKA Sofia. Mijlocaşul de 32 de ani, ultima oară la Terek Groznîi, îşi urmează fostul coleg de la echipa cecenă, Florentin Petre, la bulgari. Politehnica Iaşi era cealaltă opţine a lui Pancu, jucător care a crescut ca fotbalist în curtea echipei antrenate acum de Petre Grigoraş."Acum câteva minute, Pancu mi-a trimis un SMS şi mi-a spus că va semna cu bulgarii. "Îmi pare rău! Merg la ŢSKA Sofia", mi-a scris Daniel. Sunt foarte dezamăgit. Iată că în ciuda tuturor eforturilor pe care le-am făcut, şi să ştiţi că am făcut, Pancu a preferat să meargă la ŢSKA Sofia. A ales Bulgaria la sfatul impresarilor cred, plus că este foarte aproape de Bucureşti, unde locuieşte acum. A contat şi faptul... citeşte toată ştirea »
Jucătorul Politehnicii Iaşi, Cornel Buta, a fost diagnosticat, marţi cu virusul A H1N1, responsabil cu gripa de tip nou. Preşedintele clubului, Cristian Stărică, este cel care a făcut tulburătorul anunţ, la scurt timp după aceasta luând o altă decizie importantă. Politehnica Iaşi îşi va sista activitatea, cel mai probabil, timp de şapte zile, pentru a opri propagarea virusului între jucători. "Cornel Buta a fost diagnosticat ca purtător al virusului AH1N1. Jucătorul s-a simţit foarte rău săptămâna trecută şi a făcut un control la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Acum, Cornel se simte mult mai bine, dar el rămâne purtător al acestui virus. Ţinând cont că alţi şase jucători au acuzat stări febrile şi că au stat împreună cu Buta în cantonament,... citeşte toată ştirea »
Dinamo avea misiunea obligatorie de a câştiga partida de la Iaşi pentru a rămâne în plutonul care conduce Liga I în acest moment. "Câinii" conduşi de pe bancă de Cornel Ţălnar au arătat că îşi doresc toate cele trei puncte în partida din Copou, dar nimeni nu are viaţă uşoară în faţa echipelor pregătite de Petre Grigoraş. Rezultatul a fost o partidă pe contre, în care amândouă formaţiile au avut ocazii mari de a marca.Nici dinamoviştii, nici ieşenii nu au avut calitate la finalizare în primele minute ale meciului, aşa că soluţia era de a pune un jucător în faţa porţii goale, pentru a avea certitudinea golului. În minutul 20, Claudiu Niculescu a trimis o pasă luminoasă la Torje pe culoar, mijlocaşul de buzunar a avansat şi a ţinut mingea exact cât... citeşte toată ştirea »
Columbianul Dayro Moreno a revenit în echipa Stelei în stil de mare campion. Dat la o parte la finalul sezonului trecut pentru atitudinea delăsătoare şi lipsa de implicare, Dayro a bifat primele sale minute în actualul sezon şi a marcat pentru Steaua imediat ce a intrat pe teren, în minutul 85, câştigând toate cele trei puncte pentru echipa sa în al 12-lea ceas. Szekely a mai găsit şi el răgazul să marcheze o dată şi Steaua s-a impus la Iaşi mult mai dificil decât o arată scorul.Steaua a mers la Iaşi pentru a disputa ultimul meci al rundei şi cu posibilitatea de a egala la puncte Rapidul, ultima echipă de pe podiumul Ligii I. Misiunea nu era, însă, uşoară, întrucât antrenorul moldovenilor, Grigoraş, fiind mereu un adversar incomod pentru stelişti. Cu Dayro Moreno... citeşte toată ştirea »
Petre Grigoraş a adus un suflu nou la echipa din capitala Moldovei, iar acest lucru începe să se vadă şi în clasamentul Ligii 1. Ultimul rezultat, 2-0 la Iaşi cu Ceahlăul, duce Politehnica la egalitate de puncte şi partide jucate cu Dinamo, în condiţiile în care echipa trebuie să se salveze de la retrogradare.Primul gol al gazdelor a venit relativ repede, în minutul 12, când Romulus Miclea a beneficiat de o ieşire neinspirată a portarului Andrei Roheţki şi a trimis mingea în poartă de la doi metri, cu o ciudată execuţie cu umărul. Replica oaspeţilor nu a venit, iar rezultatul a fost un meci nu foarte animat, în care fazele spectaculoase au venit datorită gazdelor. Ocaziile mari s-au succedat la poarta lui Raheţki, iar golul al doilea a venit foarte târziu, în... citeşte toată ştirea »
Victorii concludente pentru formaţiile Univesitatea Craiova şi Politehnica Iaşi în meciurile disputate marţi cu Gloria Bistriţa II şi Pandurii Târgu-Jiu. Astfel, echipele antrenate de Eugen Neagoe şi Petre Grigoraş au câştigat accesul în faza optimilor de finală a Cupei României. "U" Craiova - Gloria II 4-0 Doar patru minute le-a trebuit oltenilor pentru a deschide scorul în cel mai uşor meci din acest început de sezon. Florin Costea a fost cel care a deschis tabela cu un şut plasat, iar Neagoe putea deja să spere la un debut fericit pe banca "Ştiinţei". Fratele său, Mihai Costea, a dublat avansul în minutul 26 cu un şut imparabil de la 20 metri. Până la pauză, scorul de devenit 3-0, datorită oportunismului lui Florin Costea, iar soarta partidei era pecetluită.Ultima... citeşte toată ştirea »
Echipa lui Petre Grigoraş, Poli Iaşi, a câştigat primul meci al etapei a VII-a, la Curtea de Argeş, cu scorul de 2-0, şi a urcat în clasamentul Ligii I pe locul al nouălea. Golurile formaţiei moldovene au fost marcate de Ciprian Milea şi Romulus Miclea, din penalty, amândouă în prima repriză. În urma acestui rezultat, Poli Iaşi a depăşit în clasament Rapidul şi a egalat la puncte FC Timişoara, FC Vaslui, CFR Cluj, Steaua şi Dinamo.Meciul de la Curtea de Argeş a fost unul destul de deschis, cu ocazii mari la amândouă porţile. Poli Iaşi a fost echipa mai pragmatică în condiţiile în care gazdele au ratat ocazii foarte mari şi s-ar fi putut impune cu mai mult noroc. Prima ocazie a venit încă din minutul 2, când Bujor a şutat puternic, dar Arcaba a respins. Gazdele... citeşte toată ştirea »
Universitatea Craiova a păşit greşit în Moldova, pierzând lupta de la Iaşi. Oltenii au părut o echip inferioară încă din startul partidei, deşi Merlier a făcut faze mari în debut. Oaspeţii şi-au adus aminte de fotbal în repriza doi, după introducerea Eugen Trică. Acesta a avut însă şi cea mai mare ocazie a serii . Oltenii au avut şi cea mai mare ratare a serii, când au nimerit doar bara.La puţine minute, gazdele au găsit spaţiul porţii. Barboianu a greşit o minge aproape de careu, şutul lui Constantin a fost respins de Merlier până la Balde, care a marcat în poarta goală.2 debuturi s-au înregistrat în partida de aseară, Eugen Trică pentru Craiova, şi Vali Negru pentru Poli IaşiAntrenorul ieşinilor, Petre Grigoraş, s-a declarat "foarte mândru de băieţi"... citeşte toată ştirea »
La două luni de la încheierea campionatului trecut, protagoniştii ultimelor etape dezvăluie informaţii pe care privitorii sportului nu le-au avut şi aspra cărora presa nu a putut decât să speculeze. Bergodi, antrenorul care acum conduce Steaua şi care a încurcat în ultima etapă Rapid, în Giuleşti, cu Poli Iaşi, a recunoscut pentru gsp că începuse înaintea ultimei etape negocierile cu echipa pe care a trimis-o, indirect, în Europa League, Steaua.Ieşenii erau practic salvaţi de la retrogradare înaintea ultimei etape, dar nu au venit deloc relaxaţi în Giuleşti pentru ultima etapă a Ligii I, în care Rapidul avea nevoie de cât mai multe puncte pentru a putea spera la calfiicarea în Europa. Cristiano Bergodi nu a fost de acord, însă, cu visele feroviarilor, şi echipa... citeşte toată ştirea »
Situaţia ciudată pe malul Dunării, la Oţelul Galaţi. Antrenorul echipei din ultimii trei ani, Petre Grigoraş şi-a prezentat sâmbătă demisia din cauza obiectivelor înalte ale echipei. Preşedintele Marius Stan i-a cerut lui Grigoraş ca echipa să se clasifice pe unul din primele şase locuri în campionatul viitor, iar Grigoraş consideră că actualul lot nu are potenţialul de a reuşi acest obiectiv. Următoarea destinaţie a lui Grigoraş ar putea fi Politehnica Iaşi."M-am hotărât, demisionez. Am comunicat decizia jucătorilor. Acum îmi fac bagajele şi plec din Galaţi. Atât timp cât eu cred că nu pot să îndeplinesc obiectivul, un loc de cupă europeană, nu are rost să mă înham la o muncă în ţinta căreia nu cred. Urma să mai avem o discuţie cu cei din conducere,... citeşte toată ştirea »
Incredibil dar adevărat! Unirea Urziceni este noua campioană a României pentru prima oară în istorie, în doar al treilea sezon de la promovarea în Liga I! Ialomiţenii au reuşit un rezultat de 1-1 acasă cu Steaua în ultima etapă a Ligii I şi au devenit campioni indiferent dacă decizia TAS va acorda Timişoarei cele şase puncte. Unirea Urziceni va reprezenta anul viitor România în grupele Ligii Campionilor urmează să întâlnească granzi ai Europei în meciuri greu de imaginat chiar şi cu o lună în urmă.Unirea nu avea voie să piardă meciul de miercuri cu Steaua dacă vroia să nu rămână la mâna norocului, dar rezultatul din cealaltă partida, FC Braşov - FC Timişoara nu a pus în nici un moment presiune pe umerii ialomiţenilor, scorul acolo fiind 0-0 până în... citeşte toată ştirea »
Situaţie tristă în campionatul intern. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a ajuns să joace un rol decisiv atât în lupta pentru titlu cât şi în cea pentru retrogradare. Politehnica Iaşi a câştigat pe teren în această etapă rămânerea în Liga I, dar ar putea pierde acest drept la masa verde, dacă TAS decide să dea Farului Constanţa punctele din meciul cu echipa moldoveană după episodul cu stingerea "nocturnei". Farul a învins Gaz Metan, ardelenii ratând şansa de egala la puncte Poli Iaşi. Acum atât Gazul cât şi Farul mai pot rămâne în Liga I doar dacă TAS depunctează Poli Iaşi.Cele două partide care puteau stabili încă din această etapă cine retrogradează şi cine rămâne în Liga I au implicat patru echipe care au în comun emoţiile sau certitudinea... citeşte toată ştirea »
Poli Iaşi şi-a asigurat prin victoria cu Gaz Metan în proporţie de 99% locul şi în sezonul viitor din Liga I. Echipa lui Cristiano Bergodi a reuşit să suporte profesionist presiunea adversarilor neputincioşi în faţa porţii şi a înscris de două ori, prin Jovanovic şi Sburlea, urcând la cinci puncte peste linia retrogradării.Primă repriză extrem de spectaculoasă în Copou, între două echipe care aveau nevoie disperată de victorie şi care, aparent, nu aveau nici un interes pentru faza defensivă. Ocaziile s-au succedat cu rapiditate le porţile lui Brăneţ şi Vâtcă, Kubala, Hoban şi Markovici trecând la puţin de deschiderea scorului. Gazdele au fost cele care au spart gheaţa, în minutul 25. Portughezul Viveiros a scăpat singur pe flancul drept după o pasă spectaculoasă,... citeşte toată ştirea »
Cristiano Bergodi a reuşit să îşi redreseze echipa după trei înfrângeri consecutive care duseseră echipa pe un loc retrogradabil. Poli Iaşi a înscris, datorită prestaţiei excelente ale lui Andrei Cristea, patru goluri în ultima jumătate de oră de joc şi a umilit o echipă care se teme şi ea că va juca sezonul viitor în Liga II din motive de corupţie. Iaşiul cade, însă, din nou pe 15 dacă Gaz Metan reuşeşte un rezultat bun la Craiova.Două reprize diametral opuse în meciul de la Iaşi. Echipa lui Ionuţ Badea s-a instalat imediat de la primul fluier în jumătatea adversă şi a pus mari probleme, dar nu a putut să îşi concretizeze o dominaţie certă şi predat iniţiativa cu cinci minute înainte de pauză. Repriza a doua s-a defăşurat sub alte auspicii, iar... citeşte toată ştirea »
Răzvan Lucescu a avut primul meci după ce a fost desemnat antrenor al echipei naţionale a României. Acesta dorea ca în urma întâlnirii cu Politehnica Iaşi să îşi păstreze şansele pentru un loc de cupă europeană. Pe de altă parte însă, o victorie pentru Lucescu ar fi însemnat în acelaşi timp un pas spre retrogradarea Iaşiului. Bergodi dorea şi el să câştige pentru a îndepărta această perspectivă."Trebuie să vă concentraţi pe etapele rămase! Avem o şansă mare să prindem UEFA! Uitaţi că sunt şi selecţioner, până se termină campionatul sunt antrenorul vostru şi avem de îndeplinit un obiectiv!", le-a Lucescu jucătorilor de sub Tâmpa.Drept urmare, jucătorii săi s-au mobilizat foarte fine, iar FC Braşov a câştigat, cu scorul de 2-0, realizat deja... citeşte toată ştirea »




