Accident sau atentat? Presa rusă: La bordul avionului prezidenţial polonez se aflau două persoane neidentificate
Puţine răspunsuri, tot mai multe întrebări în legătură cu moartea preşedintelui polonez. S-ar fi auzit împuşcături la puţin timp după prăbuşirea avionului, iar în aeronavă s-ar fi aflat şi persoane neautorizate. Informaţiile oficiale întârzie, totuşi, să apară. Între timp, un film cu momentul în care trupul preşedintelui a fost găsit a ajuns în presă.
IMAGINI NECENZURATE DE LA SMOLENSK
Un alt filmuleţ cu imagini surprinse la puţină vreme după producerea tragediei a apărut miercuri pe internet. Pe imagini par să se audă focuri de armă, cu toate că au fost filmate chiar înainte ca echipele de salvare să ajungă la locul accidentului.
PRIMELE IMAGINI DE LA LOCUL PRĂBUŞIRII AVIONULUI PREZIDENŢIAL
Presa rusă a mai dezvăluit o informaţie controversată. Autorităţile de la Moscova spun că doi dintre oamenii de la bordul avionului prezidenţial al Poloniei nu se regăsesc pe listele de pasageri. Acest lcuru a fost însă infirmat de polonezi.
Presa rusă, citând surse din cadrul anchetei, mai scrie că experţii ruşi au ajuns la concluzia că piloţii avionului ar fi putut evita până în ultimul moment dezastrul.
?A fost clipa greselii fatale. Comandantul navei a accelerat, nu se ştie din ce motiv, a înclinat avionul spre dreapta, încercând astfel să ia înălţime. Ca atare, o aripă a agăţat vârful unui copac, după care echipajul a pierdut controlul avionului" spune un specialist rus.
Mai multe informaţii vor fi făcute publice după ce toate informaţiile pe care cutiile negre la oferă vor fi analizate.
Antena 3
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Tată criminal! Şi-a împuşcat fiul în cap la şcoală şi apoi s-a sinucis. Fiica, martoră la execuţie
25 Mai, 23:29 | 0 comentarii -
Deşi este "slăbită", Iulia Timoşenko rămâne "combativă" şi cere sesizarea CEDO
25 Mai, 23:04 | 0 comentarii -
GSP.roLucian a rămas uimit de numărul mare de fani care l-au susţinut la cîntarul oficial: "Este incredibil cîţi oameni au venit după mine"
-
Reţea de proxenetism care exploata bărbaţi români, destructurată în Olanda
25 Mai, 22:22 | 0 comentarii -
Un hotel de 17 etaje a fost pus la pământ în numai şapte secunde
25 Mai, 22:11 | 0 comentarii
-
gasiti pe net "confesiunile unui asasin economic" de john perkins si veti afla raspunsul
-
Ce frumos le asezi tu mai gingirele mai dar niste dovezi nu vrei tu sa aduci pe masa? A doar mananci rahat pe forumuri... OK atunci. E frumos sa facem judecati de valoare despre cati supravietuitori ar trebui sau n-ar trebui sa existe atunci cand un accident aviatic are loc in anumite conditii si de aici sa tragem concluzii cand nu stim despre asta nici cat o curca beata. Traiasca libertatea de exprimare! E un accident aviatic si atat! Ca a fost sau nu mai mult decat atat, sansele ca tu sau eu sa deducem stand in fund pe scaun sunt minime!
-
Ce faci Cristi mananci si tu rahat pe forumuri ? Daca cateva miliarde pun botul la accidetul acesta de ce sa nu pui si tu ? Cum iti imaginezi ca vei aduce dovezi la asa ceva ? mai crezi in mos craciun ? S-a petrecut pe teritoriu rusesc este prelucrat de catre rusi si voum afla doar ce vor rusii ! Tot ce poti face este sa le pui capla cap urmareste si tu filuletul acela asa arata un avion care cade de la inaltimea copacilor ? Pai airbus-ul care a disparut deasupra ocenului anul trecut cica prin depresurizare a trasmis in cateva secunde semnale SOS receptionate in franta iar acesta aflat la cateva sute de metrii de turn nu a putut ransmite "we are going dow or somthing ? Nu este nevoie de dovezi inexistente dar sterse pune-le doar cap la cap chiar iti fac de cap in tara ruslui facandu-l de rusine ? La fel au facut romanii cu presedintele ungur anul trecut cand au incerca sa nu-l lase la ziua maghiarilor de pretutindeni si i-au interzis aterizarea in romania iar acesta a venit cu limuzina totusi, in fine romanii sunt niste lasi cu coada intre picioare incapabili de personalitate si apararea interesului national dar cand vorbim de mama rusia si incerci in tara ei sa faci batalaul mare ......sa fim realisti Cristi !
-
O VOCE SE AUDE CLAR-"NE HUIA SEDEM"!!
POT SA TRADUC NUMAI CUVANTUL "HUIA"-
PENIS PE RUSESHTE!! -
si pe langa impuscaturi inainte se aud si niste zbierete....
pentur mine 98% a fost atentat -
excelent comentariu , sunt de aceeasi parere ca si tine . ai pus punctul pe i.
-
@ 04:54: Daca imi mentionezi tu o organizatie care ar putea sa efectueze o investigatie asupra cauzelor incidentului respectiv in conditiile date (pe teritoriu rusesc) al carui rezultat sa-l iei drept adevar pur, chiar te rog sa o faci. Pana atunci tot ce stim e ca a avut loc un accident aviatic si functioneaza prezumptia de nevinovatie. Singurul lucru pe care l-ai adus tu in fata este faptul ca aia au tacut inainte de impact. IRELEVANT! Toata lumea este de acord ca lucrurile au inceput sa mearga prost cu maxim cateva secunde inainte de contactul cu solul. Nu ii apar pe rusi sau pe americani dar ma apuca o scarba imensa sa-i vad pe toti labarii cum isi dau cu parerea despre situatia geopolitica actuala cand tot ce au la mana sunt niste pixeli pe ecran.
-
Ar trebui sa ne intrebam cine a a avut de castigat putere in Polonia dupa disparitia fostei echipe? E vorba de maresalul Seimului Komorowski un cunoscut membru Bilderberg si al Comisiei Trilaterale
-
Cristi tocmai asta este ideea ai vazut tu servicii secrete sa lase in urma aprente ? nu se va afla vreodata asta ar duce la un conflict militar chiar !
-
Ce este interesant este faptul ca avionul cu presa, pentru ca au fost doua avioane a aterizat fara probleme iar acesta cu piloti experti cade la cateva sute de metri inainte de pista de la inaltimea copacilor si nu mai exista supravietuitori ! comon people !
-
@cristi Afla ca pe langa pixelii de pe ecran mai exista si undele sonore care impreuna cu pixelii apartinand unei transmisiuni video live CNN pot fi stocate pe suport optic CD la vremea aceea in 2001. Ma refer la indemnul celui care detinea prin contract complexul WTC si care se refera la demolarea cladirii 7. Nu exista alta explicatie decat batjocura ocultei mondiale care in vazul intregii opinii publice, sfideaza o intreaga planeta mintind. E dictatura! In dictatura adevarul razbate, daca vrea Dumnezeu. La fel va fi si in afacerea TU-154. Pare suicid colectiv prin incompetenta, dar nimic nu e ce pare a fi ca se spune oficial.
-
nu este nici o opera a serviciilor secrete rusesti. pilotul a ignorat conditiile meteo nefavorabile de aterizare, s-a lasat prea jos inainte de aterizare si sa trezit cu avionul in copaci. ce-i de la sol l-au avertizat ca e prea riscant sa aterizeze, iar el a vrut sa vada daca chiar asa e... pacat!!! EROARE DE PILOTAJ
-
In conditiile unui psihic normal, asemenea socoteli de tipul sa vedem daca, nu incap. E posibil ca pilotul sa fi fost atacat in timp ce era la mansa cu ceva care a determinat o atare ridicola abordare. Intrebarea care se naste e, CE ANUME A INTERVENIT ASUPRA MENTALULUI pilotului? A facut infarct, AVC, a fost victima unui atac psihotronic, sau ce?
-
ma
voi chiar nu auziti 4 impuscaturi?
sunt dupa min 1:25
au fost la vanatoare inainte sa moara sau ce?
ganditi logic!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Este opera rusilor a serviciilor secrete rusesti ! Si uite asa s-a dat uitari cu totul defapt scopul vizitei stafului polonez in rusia si anume recunoasterea unui genocid care ar fi creat multa discutie in massmedia din lume cu detali istorice absolut neafreate de rusi ! Sa nu uitam la cqarma acestui avion se aflau piloti de elita iar aterizarea in conditii de ceata gheata zapada ploaie nu este ceva rara intalnit in aviatie deci cum a fost posibil ca piloti de elita sa ajunga in postura in care sa aterizeze practic intr-o padure la 1 km de pista daca nu din instructiuni de aterizare "gresite" sau alt motiv care a dus pilotii in culmea disperari in manevre incat inaite cu un km de pista avionul se afla inclinat ! pt un pilot de taceasta talie un avion in unghi la 1 km de pista este aproape imposibil mai repede asi afirma ca se fereau de ceva probabil o mica racheta care ar fi aruncat avionul in aer si care a dus la deces 100 %, cum altfel se explica ca in cadere de la 500 de metri intre copacei sa nu existe nici macar un supravietuitor, totusi sa fim realisti si in plus aparatele de la bor semnalizeaza automat cand avionul se afla la distanta mica de sol, un semnal S.O.S ! In alt context influenta americii in zona va slabi considerabil polonia fiind marele fan al acestora in zona iar acum sunt "cu botul pe labe " ! Ganditi-va, ppiloti profesionisti cu o aeronava renovata de cateva luni aterizand inclinat intr-o padure ! Si rusi da au comis un genocid nu vorbeste nimeni despre aceasta ? oare de ce nu ? Ati uitat deja ?! Adica vi in casa mea sa ma faci de rusine ? Cu mama rusia si tata america nu va jucati ca va ardeti rau, oficial si cu lacrimi de compatimire !