Antena 3 CNN Externe Acuzații grave de la Casa Albă! Premierul Canadei, învinuit de „trădare”

Acuzații grave de la Casa Albă! Premierul Canadei, învinuit de „trădare”

Acuzații grave de la Casa Albă! Premierul Canadei, învinuit de „trădare”
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
10 Iun 2018   •   18:30

Larry Kudlow, principalul consilier economic de la Casa Albă, îl acuză pe prim-ministrul Canadei Justin Trudeau că l-a trădat pe preşedintele Donald Trump prin declaraţii "polarizante" cu privire la politica comercială, care riscă să îi afecteze imaginea liderului american în ajunul întâlnirii istorice cu Kim Jong Un, relatază Reuters.

Directorul Consiliului Naţional Economic l-a criticat pe prim-ministrul canadian drept "amator" şi "pretenţios" pentru anunţul făcut în conferinţa de presă susţinută după plecarea lui Trump de la summitul G7, sâmbătă.

Aceste remarci l-au determinat pe Trump să îşi retragă poziţia din comunicatul comun, după ce se ajunsese la un consens fragil la summitul G7, legat de disputele comerciale dintre Washington şi aliaţii săi principali.   

"A susţinut o conferinţă de presă şi a spus că Statele Unite sunt provocatoare. El a afirmat că statul canadian trebuie să se susţină singur. A declarat că noi suntem problema în ceea ce priveşte tarifele. Problema este alta - ei, canadienii, au tarife enorme", a afirmat Kudlow pentru CNN.

"Iată ce au făcut de fapt, ne-au înjunghiat în spate", a adăugat el, scrie News.ro.

×
Subiecte în articol: Casa Alba
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close