Antena 3 CNN Externe Alertă în Bulgaria! Autoritățile au retras de pe piaţă îngheţată făcută cu o tonă de pudră de ouă contaminată cu fipronil, importată din Germania

Alertă în Bulgaria! Autoritățile au retras de pe piaţă îngheţată făcută cu o tonă de pudră de ouă contaminată cu fipronil, importată din Germania

Alertă în Bulgaria! Autoritățile au retras de pe piaţă îngheţată făcută cu o tonă de pudră de ouă contaminată cu fipronil, importată din Germania
Sursa foto: Foto: pixabay.com
29 Aug 2017   •   23:11

Autorităţile bulgare au retras în zece zile de pe piaţă îngheţată şi maioneză făcute cu o tonă de pudră de ouă contaminată cu fipronil, importată din Germania, a anunţat marţi agenţia pentru securitate alimentară, potrivit news.ro.

Această acţiune creşte la cel puţin 18 numărul ţărilor afectate de utilizarea în ferme avicole a fipronilului, un insecticid interzis să fie folosit în UE asupra animalelor destinate lanţului alimentar.

Agenţia bulgară a precizat că a fost informată, pe 18 august, de către autorităţile germane, de existenţa unui prim lot suspect de 500 de kilograme, folosit deja în producţia de îngheţată şi maioneză.

Aceste produse au fost retrase din reţeaua de distribuţie.

Un al doilea lot, tot de 500 de kilograme de pudră de ouă contaminată, a fost descoperit marţi, dintre care 93 de kilograme au fost utilizate în producţia de îngheţată, care a fost de asemenea retrasă de pe piaţă.

×
Subiecte în articol: inghetata piata oua Germania Bulgaria
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close