Antena 3 CNN Externe Anunțul făcut de la Casa Albă. SUA și China sunt ”în război”

Anunțul făcut de la Casa Albă. SUA și China sunt ”în război”

Anunțul făcut de la Casa Albă. SUA și China sunt ”în război”
Sursa foto: Foto: Agerpres
17 Aug 2017   •   11:28

Declarații tranșante venite de la Casa Albă, făcute de un consilier al președintelui Donald Trump.

SUA sunt "în război economic" cu China, iar confruntarea cu Coreea de Nord pe tema programului nuclear nu este decât o "diversiune", a declarat Steve Bannon, controversatul consilier strategic al preşedintelui american Donald Trump, într-un interviu publicat miercuri, potrivit AFP. 

"După opinia mea, războiul economic cu China este problema nr.1. Trebuie să ne concentrăm asupra acestei probleme, într-un mod maniacal", a pledat Bannon într-un interviu în American Prospect, un site de informaţii de orientare de stânga. 

"Şi dacă continuăm să pierdem acest război, vom fi în cinci ani, maximum zece, într-un punct fără întoarcere", a asigurat fostul patron al site-ului de informaţii Breitbart News, în care el susţinea o platformă pentru extrema-dreaptă americană, redenumită "alt-right" sau dreapta alternativă. 

"Suntem în război economic cu China", insistă el. "Totul este de altfel scris la ei, ei nu încearcă să ascundă ceea ce fac. Unul dintre noi va fi în situaţia de hegemonie în următorii 25 sau 30 de ani şi aceasta va fi China dacă noi continuăm pe această cale. În ceea priveşte Coreea de Nord, ei nu fac decât să ne deturneze atenţia. Nu este decât o diversiune", a afirmat el. 

Aparent izolat în cadrul administraţiei de la Casa Albă, Steve Bannon, care nu a primit decât un sprijin "călduţ" din partea preşedintelui Trump în cursul ultimei sale de conferinţe de presă marţi, a dat frâu liber opiniilor sale tranşante în acest interviu acordat prin telefon redactorului-şef al American Prospect, Robert Kuttner. 

În privinţa Coreii de Nord "nu există o soluţie militară, să o lăsăm să cadă. Atâta timp cât niciunul nu va rezolva ecuaţia, care să-mi demonstreze că 10 milioane de sud-coreeni nu vor muri în următoarele 30 de minute, ucişi de arme convenţionale, nu văd despre ce se vorbeşte.Nu există soluţie militară", a declarat Steve Bannon. 

Departe de a-l susţine pe preşedintele Trump în cadrul polemicii legate de evenimentele de la Charlottesville, în Virginia, şi de mişcărie de etrema-dreaptă, Bannon a tratat cu dispreţ această mişcare naţionalistă albă pe care totuşi o sprijinise cu Breitbart News. 

"Etno-naţionalismul îl practică rataţii. Ei sunt la margine. Cred că presa le dă prea multă importanţă şi noi trebuie să ajutăm să-i zdrobească şi mai mult. Aceşti băieţi sunt o colecţie de clovni", insistă el, referindu-se la aceste mişcări privind supremaţia albilor. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: SUA China
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close