Antena 3 CNN Externe Anunțul făcut de Casa Albă după atacul armat din Istanbul

Anunțul făcut de Casa Albă după atacul armat din Istanbul

Anunțul făcut de Casa Albă după atacul armat din Istanbul
de S.T.    |    01 Ian 2017   •   10:03

Preşedintele american, Barack Obama, a transmis condoleanţe pentru vieţile inocente pierdute în urma atacului armat din clubul de noapte din Istanbul, petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, şi şi-a instruit echipa să ofere autorităţilor turce „asistenţa adecvată” a Statelor Unite, a precizat Casa Albă, transmite Reuters.

„În această după-amiază ( de sâmbătă, conform orei locale din Honolulu - n.r.), preşedintele a fost informat de echipa sa de securitate naţională asupra atacului din Istanbul”, a precizat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Eric Schulz, într-o declaraţie.

El a arătat că preşedintele a transmis condoleanţe pentru vieţile inocente pierdute şi şi-a instruit echipa să ofere autorităţilor de la Ankara "asistenţa adecvată", conform necesităţilor.

Barack Obama se află în vacanţă în Hawaii.

Casa Albă adaugă că asemenea atrocităţi comise asupra unor persoane inocente, venite majoritatea pentru a celebra Noul An, subliniază „sălbăticia atacatorilor”.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Casa Alba atac terorist atac armat Istanbul
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close