Antena 3 CNN Externe Atac armat la Ministerul Educaţiei saudit. Şase persoane au fost ucise

Atac armat la Ministerul Educaţiei saudit. Şase persoane au fost ucise

Atac armat la Ministerul Educaţiei saudit. Şase persoane au fost ucise
12 Feb 2016   •   08:20

Un bărbat neidentificat a ucis joi șase angajați ai Ministerului Educației într-un birou al acestuia în sudul Arabiei Saudite, a anunțat Ministerul de Interne al acestei țări, calificând atacul drept un act 'criminal', transmite Agerpres.

Alte două persoane au fost rănite în cursul atacului care a avut loc într-un birou al Ministerului Educației în provincia Jazane, a precizat pentru AFP purtătorul de cuvânt al ministerului, Mansur al-Turki.

'Este un act criminal', a spus generalul Turki, anunțând arestarea unui suspect. Identitatea acestuia și motivele care l-ar fi determinat să acționeze astfel nu au fost dezvăluite.

El nu a spus nici cum au fost ucise cele șase persoane, dar televiziunea de stat a relatat despre focuri de armă trase în sediul inspectoratului.

Jurnalul local Al-Watan și canalul de televiziune cu capital saudit Al-Arabiya au relatat însă că presupusul agresor este un învățător.

Canalul de televiziune de stat Al-Ekhbariya, citând poliția locală, a afirmat că suspectul nu este un angajat al biroului respectiv, dar că el are legătură cu Ministerul Educației.

Polițiștii au intervenit în urma unei sesizări potrivit căreia 'un bărbat a deschis focul asupra angajaților biroului, în timp ce aceștia își îndeplineau sarcinile de serviciu', a indicat canalul pe contul său Twitter.

Atacul s-a produs în localitatea Ad Dair, nu departe de frontiera yemenită. Imagini care circulau pe internet arătau cel puțin cinci ambulanțe staționând în fața unui imobil cu patru etaje.

Ali al-Khawaji, purtător de cuvânt al Departamentului regional al Educației, a precizat că printre cele șase persoane ucise figurează trei responsabili care supervizau programele de învățământ și trei angajați administrativi. Unul dintre răniți, care lucrează de asemenea în administrație, se află în stare critică, a adăugat el.

Jazane și regiunile de frontieră din sudul Arabiei Saudite au fost bombardate din Yemen de rebeli șiiți împotriva cărora regatul luptă din 2015 în fruntea unei coaliții militare arabo-sunite. Peste 90 de soldați și civili au fost uciși în teritoriul saudit de astfel de tiruri.

×
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close