Antena 3 CNN Externe Atac cu obuze lângă palatul preşedintelui sirian, Bashar al-Assad

Atac cu obuze lângă palatul preşedintelui sirian, Bashar al-Assad

Atac cu obuze lângă palatul preşedintelui sirian, Bashar al-Assad
Sursa foto: Foto: bostonglobe.com
de M.Z.    |    19 Feb 2013   •   18:05

Două obuze de mortieră au căzut, marţi, în apropierea unuia dintre palatele prezidenţiale din Damasc, dar nu au fost semnalate victime, relatează agenţia siriană SANA, potrivit Mediafax.

Un oficial sirian a declarat, sub protecţia anonimatului, că două abuze au căzut lângă zidul de sud al Palatului Tishrin, din cartierul Muhajirin din Damasc. Incidentul s-a soldat cu daune materiale, dar nu au fost semnalate victime.

Nu se ştie dacă preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, se afla în acest palat în momentul atacului. În Damasc există trei palate prezidenţiale.

Conflictul civil din Siria durează din martie 2011 şi s-a soldat cu aproximativ 70.000 de morţi, potrivit estimărilor ONU.

SUA susţin că bilanţul conflictului este de circa 90.000 de morţi.

Citiţi şi Opoziţia siriană susţine că Bashar al-Assad este susţinut de Hezbollah




×
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close