Antena 3 CNN Externe Atacuri multiple la Bagdad. Cel puțin 30 de oameni au fost uciși

Atacuri multiple la Bagdad. Cel puțin 30 de oameni au fost uciși

Atacuri multiple la Bagdad. Cel puțin 30 de oameni au fost uciși
Sursa foto: Foto: Agerpres/Xinhua
11 Ian 2016   •   22:15

Mai multe atacuri au avut loc luni în Irak, în urma cărora şi-au pierdut viaţa peste 30 de persoane. Cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar câteva zeci au fost rănite luni în atacuri vizând o cafenea dintr-o localitate situată la nord-est de Bagdad, potrivit unor surse militare şi din rândul poliţiei, informează AFP.

O bombă a explodat într-o cafenea din Muqdadiyah, la 90 de kilometri nord-est de Bagdad, urmată de un atentat sinucigaș comis cu o mașină capcană atunci când clienții s-au adunat la locul atentatului, au informat un căpitan de poliție și un colonel de armată.

Atentatul nu a fost revendicat însă modul de operare poartă amprenta grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

Organizația extremistă sunnită revendică frecvent atentate contra civililor șiiți, o comunitate — majoritară în Irak — pe care o consideră ca eretică. SI ține sub control vaste regiuni din teritoriul Irakului, la vest și la nord de Bagdad, după ofensiva fulgerătoare lansată în 2014.

În urma acestui atac, șiiții au incendiat case aparținând minorității sunnite și o moschee.

Tot astăzi, islamişti înarmaţi au deschis focul, luni după-amiază, într-un centru comercial din Bagdad, omorând cel puţin 12 persoane şi rănind alte cel puţin 25, după care au luat ostatici. Potrivit unui comunicat difuzat pe internet, organizația Statul Islamic a revendicat acest atac.



 

O bombă a explodat într-o cafenea din Muqdadiyah, la 90 de kilometri nord-est de Bagdad, urmată de un atentat sinucigaş comis cu o maşină capcană atunci când clienţii s-au adunat la locul atentatului, au informat un căpitan de poliţie şi un colonel de armată.

Atentatul nu a fost revendicat însă modul de operare poartă amprenta grupării jihadiste Statul Islamic (SI). - See more at: http://stiri.tvr.ro/atacuri-multiple-la-bagdad-cu-cel-putin-30-de-morti_69376.html#sthash.nFhNLiIb.dpuf

Mai multe atacuri au avut loc luni în Irak, în care şi-au pierdut viaţa peste 30 de persoane. Cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar câteva zeci au fost rănite luni în atacuri vizând o cafenea dintr-o localitate situată la nord-est de Bagdad, potrivit unor surse militare şi din rândul poliţiei, relatează AFP. Oameni înarmaţi au detonat luni un vehicul capcană şi au deschis focul într-un cartier frecventat din Bagdad şi au luat ostatici într-un centru comercial, fiind înregistraţi cel puţin 12 morţi, a anunţat poliţia, relatează AFP. - See more at: http://stiri.tvr.ro/atacuri-multiple-la-bagdad-cu-cel-putin-30-de-morti_69376.html#sthash.nFhNLiIb.dpuf

×
Subiecte în articol: statul islamic Irak atentat terorist
Parteneri
Avertizare ANM: Ninsori însemnate în 14 judeţe din ţară
x close