Antena 3 CNN Externe Atentat sinucigaş. Sunt cel puţin 31 de morţi şi 57 de răniţi

Atentat sinucigaş. Sunt cel puţin 31 de morţi şi 57 de răniţi

Atentat sinucigaş. Sunt cel puţin 31 de morţi şi 57 de răniţi
22 Apr 2018   •   12:14

Update: Cel puţin 31 persoane au fost ucise şi alte 57 au fost rănite duminică la Kabul într-un atentat sinucigaş 

Știrea inițială

Un atentat sinucigaş a avut loc duminică la Kabul la un centru de înregistrare pentru alegerile legislative care vor avea loc în luna octombrie în Afganistan, provocând cel puţin patru morţi şi 15 răniţi, potrivit unor surse oficiale afgane, relatează Reuters şi AFP.

Şeful poliţiei din Kabul, Abdul Rahman Rahimi, a declarat pentru televiziunea Tolo News, că explozia produsă la centrul electoral se pare că a fost provocată de un atacator sinucigaş şi că există victime, însă nu a făcut precizări.

Un oficial din cadrul Ministerului afgan al Sănătăţii a declarat că ambulanţele care s-au întors de la locul exploziei au adus cel puţin patru morţi şi 15 răniţi la spitalele din oraş, însă numărul exact al victimelor nu se cunoaşte pentru moment.

Atentatul s-a produs în vestul capitalei afgane, în cartierul cu populaţie majoritar şiită Dasht-e-Barchi.

Centre de înregistrare a alegătorilor au fost deschise începând cu 14 aprilie în Afganistan în vederea pregătirii alegerilor legislative programate pentru luna octombrie. Până în prezent, peste 50.000 de afgani din centre urbane s-au înregistrat, potrivit unui oficial al Comisiei Electorale Independente sub rezerva anonimatului.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: raniti morti atentat sinucigas
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close