Antena 3 CNN Externe Avertismentul președintelui Franței pentru Turcia: Fără încercări de invadare a Siriei

Avertismentul președintelui Franței pentru Turcia: Fără încercări de invadare a Siriei

Avertismentul președintelui Franței pentru Turcia: Fără încercări de invadare a Siriei
31 Ian 2018   •   14:46

Preşedintele francez Emmanuel Macron a avertizat miercuri Turcia împotriva oricărei încercări de a invada Siria, în contextul ofensivei comune declanşate de armata turcă şi aliaţii săi arabi sirieni împotriva unei miliţii kurde în nord-vestul Siriei, relatează AFP.

'Dacă se va dovedi că această operaţiune ia o altă turnură decât o acţiune de luptă împotriva unui potenţial terorist ce ameninţă frontiera turcă şi este o operaţiune de invazie, în acel moment, această operaţiune ne va pune o problemă reală', a avertizat Emmanuel Macron, într-un articol citat miercuri de ediţia online a cotidianului Le Figaro.

'Am lansat un apel la precauţie şi reţinere şi am invocat din primele ore (ale acestei ofensive) preocuparea noastră', a spus preşedintele francez.

Operaţiunea dusă de Turcia 'presupune discuţii şi decizii între europeni, cât şi între aliaţi', a spus Macron, adăugând că intenţionează să discute în zilele următoare cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Armata turcă şi-a intensificat marţi raidurile aeriene în regiunea kurdă Afrin în nordul Siriei, la mai mult de o săptămână de la lansarea unei ofensive împotriva combatanţilor kurzi de la frontiera cu Turcia.

În pofida apelurilor la reţinere, preşedintele turc a reafirmat că ofensiva nu se va opri 'înainte de eliminarea ameninţării teroriste' la frontiera turcă, în aluzie la puternica miliţie kurdă din Unităţile de apărare a poporului (YPG), calificată drept 'teroristă' de către Ankara.

'Vreau să lucrez cu iordanienii care găzduiesc o mulţime de refugiaţi şi, în jurul iordanienilor, să putem construi o soluţie reală, inclusiv cu saudiţii, americanii şi egiptenii', a afirmat Macron.

'Vreau să-i conving pe turci şi pe ruşi că putem construi această soluţie cu adevărat cuprinzătoare, iar atunci opoziţia siriană va veni (la negocieri), iar ruşii trebuie să aducă regimul' sirian, a continuat el.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Siria Macron Franta
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close