Bush s-a curăţat cu soluţie dezinfectantă după ce i-a strâns mâna lui Obama
În urmă cu patru ani, Obama, împreună cu alţi membri proaspăt aleşi în Senat, au fost invitaţi la Casa Albă pentru a lua micul dejun cu preşedintele.
"Obama!", a exclamat Bush, potrivit celui de-al doilea volum de memorii al lui Barack Obama, intitulat "Îndrăzneala de a spera" ("The Audacity of Hope"). "Vino aici să o cunoşti pe Laura (n.r. - soţia preşedintelui). Laura, ţi-l aminteşti pe Obama. L-am văzut la televizor în noaptea alegerilor. Frumoasă familie. Iar soţia ta, o doamnă impresionantă", a continuat Bush.
Cei doi şi-au strâns, apoi, mâinile, iar Bush s-a întors către un adjunct al său, "care i-a turnat multă soluţie dezinfectantă pe mâini". Obama susţine că Bush i-ar fi oferit şi acestuia soluţia, menţionând în cartea sa că, în ideea de a nu fi neigienic, a luat şi el un strop.
După incident, Obama a fost luat deoparte de Bush, care i-a spus: "Sper că nu te superi că îţi dau un sfat. (...) Te aşteaptă un viitor strălucit. (...) Când ai parte de multă atenţie, cum este cazul tău, oamenii încep să te vâneze. (...) Toată lumea aşteaptă să greşeşti, înţelegi ce vreau să spun? Aşa că ai grijă de tine".
În momentul în care, în timpul unui interviu, un jurnalist i-a citit aceste pasaje lui Bush, acesta a reacţionat indignat: "Credeam că sunt amabil. Iar la final el cu ideea asta a rămas?", adăugând încruntat: "Nu mă cunoaşte prea bine".
Antena3.ro
-
Chavez speră să poată lucra cu Obama
08 Sep, 03:48 | 1 comentarii
-
O femeie a încercat să îşi dea foc într-un oraş din sud-vestul Franţei
10 Feb, 23:40 | 0 comentarii -
Guvernul Austriei anunţă un plan de austeritate pe cinci ani, de 26,7 miliarde de euro
10 Feb, 23:39 | 0 comentarii -
Europa suferă de frig: Aproximativ 600 de morţi în urma valului de ger şi ninsori
10 Feb, 21:32 | 1 comentarii -
GSP.roVIDEO Declaraţia lui Mircea Sandu a determinat 4 echipe să-şi prelungească şederea în Antalya
-
Iarna a paralizat Europa. Dunărea a îngheţat din Croaţia până la vărsare în România
10 Feb, 20:55 | 2 comentarii -
Vladimir Putin plăteşte amenda pentru mitingul simpatizanţilor săi. Vezi despre ce sumă este vorba
10 Feb, 20:26 | 0 comentarii
-
Ce minciuni puteti sa mai publicati si voi!!! Te doare capul! Incep sa maindoiesc de gazetaria asta
-
Bush, ce vreti? Taica-su era un lord, dar el este o adevarata rusine pentru familie si chiar pentruy tara lui!
-
Cum de nu at-i scris porcaria aceasta cind busi a dat mina cu Basescu sigur at-i scapato dar bus nu face diferenta de rasa
-
Sunt nascocirile presei ! Rectitudinea morala a americanului angajat politic la cel mai inalt nivel se identifica , neindoios , cu atitudinea lui McCain la aflarea rezultatelor electorale ! A pierde - este un verb asimilabil , poate la fel de puternic ancorat, ca si a castiga , in tiparele culturii politice !
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)

GEORGE BUSH NORMAL FOLOSESTE WHISKY-UL PENTRU........DESINFECTARE,OK !!