ŞTIRI DIN externe
Trupurile militarilor israelieni dispăruţi în accidentul de elicopter au fost recuperate şi vor fi repatriate
Cadavrele celor şase militari israelieni au fost recuperate şi vor fi repatriate joi. Membrii unităţii israeliene povestesc cum a decurs misiunea de recuperare a rămăţişelor umane dintre stâncile unde s-a prăbuşit elicopterul militar.
Anchetatorii care au ajuns la locul accidentului din Fundata vorbesc de relieful deosebit de abrupt şi de greu accesibil din zonă. Echipele de israelieni şi români au încearcat să adune toate resturile rămase din epava elicopterului care s-a izbit de munte. Misiunea s-a dovedit extrem de dificilă, spun israelienii.
Trupurile celor şase militari isralieni vor ajunge joi noapte în Israel, unde vineri a fost declarat doliu naţional. Înainte de plecare, la miezul nopţii va fi organizată o ceremonie specială.
Potrivit unor surse din armata israeliană, prăbuşirea a fost cauzată de o eroare umană, elicopterul lovindu-se de o stâncă din cauza ceţii. Piloţii israelieni de la bordul elicopterului prăbuşit se aflau la primul lor zbor în zonă, în cadrul exerciţiilor Blue Sky 2010.
Antena 3
TOPUL ŞTIRILOR DIN CATEGORIA externe
- Ungurii propun înfiinţarea unor lagăre pentru romi. Spaniolii vor să-i trimită în ţările de origine (VIDEO)2186 vizualizari
- Nou ambuteiaj record în China: Peste 10.000 de maşini stau la o coadă de 120 km871 vizualizari
- Plajă radioactivă, în golful Vromos de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre (VIDEO)586 vizualizari
- Un oraş din Brazilia a rămas fără autorităţi locale din cauza corupţiei (VIDEO)584 vizualizari
- O altă platformă petrolieră a explodat în Golful Mexic. 13 persoane au fost salvate553 vizualizari
- Bere veche de 200 de ani, descoperită pe o epavă din Marea Baltica497 vizualizari
- Ministrul rus de Finanţe, către populaţie: Fumaţi şi beţi mai mult 432 vizualizari

COMENTARII