Campionat Mondial de Karate pentru copii, organizat la Tokyo (VIDEO)
Se pare că japonezii au găsit antidotul pentru copiii hiperactivi ai zilelor noastre: o bătaie... organizată. Astfel, peste două mii de copii s-au adunat în Tokyo ca să-şi măsoare măiestria la Campionatul Mondial de karate.
Fie că erau baieţi sau fete, fie că aveau 4 sau 14 ani, micii sportivi nu s-au menajat. Cea mai spectaculoasă dintre întreceri a fost cea mixtă, a copiilor de 5 ani, unde o fetiţă a făcut legea.
Peste două mii de copii de toate vârstele şi-au măsurat forţele la Tokyo într-unul dintre cele mai populare concursuri de Kung-fu la nivel mondial. Deşi arbitri au fost interesaţi de execuţiile tehnice şi de strategie, publicul a fost acaparat de dăruirea celor mai mici dintre competitori.
Părinţii spun că artele marţiale le-au întărit caracterul şi mentalitatea copiilor.
Competiţia mixtă de karate a făcut deliciul spectatorilor. Vedeta Campionatului Mondial de karate a acestui an a fost o fetiţă de numai 5 ani care s-a bătut cot la cot cu ceilalţi băieţi.
Copiii promit ca anul viitor să se întoarcă mai puternici. Organizatorii concursului consideră că astfel de întreceri vor ajuta tinerii să crească în spiritul tradiţiei japoneze.
Antena 3
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Un mort şi opt răniţi, în urma unui incident armat într-un oraş din Finlanda
26 Mai, 09:55 | 0 comentarii -
AIEA: Activitate importantă şi neobişnuită într-un complex militar iranian
26 Mai, 09:43 | 0 comentarii -
GSP.roLucian a rămas uimit de numărul mare de fani care l-au susţinut la cîntarul oficial: "Este incredibil cîţi oameni au venit după mine"
-
Tată criminal! Şi-a împuşcat fiul în cap la şcoală şi apoi s-a sinucis. Fiica, martoră la execuţie
25 Mai, 23:29 | 5 comentarii -
Deşi este "slăbită", Iulia Timoşenko rămâne "combativă" şi cere sesizarea CEDO
25 Mai, 23:04 | 1 comentarii
-
Care e problema? E cu pumni si cu picioare? Kung-fu, Karate, astea sint fite asiatice, ce conteaza numele, cafteala sa fie (citat din instructiunile redactionale A3)......
-
am facut 5 ani de karate competitional, stilul Kyokushinkay. In toti acesti 5 ani, niciun antrenor nu m-a invatat cum sa ma relaxez. Toti mi-au cultivat partea violenta. Se intelege ca certificatelke medicale erau de fatada...Mi-au trebuit ani de zile sa redevin un om normal, gata si pentru o discutie....Oare nu cumva ii distrugem pe copiii aia bagandu-i in competitii asa de mici? Nu cumva vom avea niste copii extrem de instabili emotional si de violenti, gata oricand sa isi imite idolii? E doar o intrebare, ganditi-va la asta....
-
Va Salut,
Eu am fost 15 ani in Legiunea Franceza in prezent am o scoala de Street Fight in Germania .Noi facem aproape tot timpul lupte intre diferite scoli de Karate sau cluburi de box. Cistigam aproape tot timpul .
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






Sunteti mai varza decat OTV-ul, nici nu meritati sa vi se spune "jurnalisti" ca ii jigniti pe adevaratii jurnalisti. Hotarati-va daca reportajul vrea sa fie despre un eveniment de Karate sau de Kung Fu.