Antena 3 CNN Externe Carlos "Şacalul", judecat la Paris pentru patru atentate comise în urmă cu 30 de ani. Teroristul a revendicat peste 100 de atacuri

Carlos "Şacalul", judecat la Paris pentru patru atentate comise în urmă cu 30 de ani. Teroristul a revendicat peste 100 de atacuri

Carlos "Şacalul", judecat la Paris pentru patru atentate comise în urmă cu 30 de ani. Teroristul a revendicat peste 100 de atacuri
Sursa foto: Foto: dailystar.com.lb
07 Noi 2011   •   11:33

Carlos, în vârstă de 62 de ani, pe numele său real Ilich Ramirez Sanchez şi supranumit "Şacalul", va compărea începând de luni în faţa unei Curţi cu juri speciale din Paris pentru patru atentate soldate cu 11 morţi şi aproape 150 de răniţi, comise în Franţa în urmă cu 30 de ani, relatează AFP.
   
Într-un interviu publicat duminică la Caracas, Carlos a revendicat pentru prima dată peste 100 de atacuri care s-au soldat cu 1.500 până la 2.000 de morţi.
   
Arestat în Sudan în august 1994, venezuelanul nu a părăsit de atunci închisorile franţuzeşti. Declarat vinovat în 1997 la încheierea unui prim proces pentru uciderea, în 1975 la Paris, a trei bărbaţi, dintre care doi poliţişti, el a fost deja condamnat la închisoare pe viaţă.
   
Deţinut în închisoarea pariziană Santé, el a acordat în ultimele săptămâni două interviuri care i-au adus transferarea lui la izolare. După o grevă a foamei de zece zile, Administraţia penitenciarelor i-a permis să revină în celulă.
   
Începând de luni şi până la 16 decembrie, Ilich Ramirez Sanchez va compărea în faţa unei Curţi cu juri specializate în judecarea "actelor de terorism" şi formată din şapte magistraţi profesionişti. Apărarea sa contestă competenţa Curţii, calificând acest proces drept o "punere în scenă artificială, destinată să înşele opinia publică".
   
El este acuzat de complicitate în patru atentate. Potrivit acuzării, mobilul acestei campanii care ar fi fost orchestrată de Carlos a fost obţinerea eliberării partenerei sale germane Magdalena Kopp şi a elveţianului Bruno Bréguet, amândoi membri ai grupului său.
   
Kopp şi Bréguet au fost arestaţi la Paris în februarie 1982, având asupra lor arme şi explozibil. Câteva zile mai târziu, o scrisoare din partea ministrului de Interne cerea eliberarea lor în "termen de 30 de zile", un ultimatum însoţit de "ameninţări de război" împotriva Franţei. Amprentele lui Carlos au fost identificate pe document.
   
După o lună, la 29 martie 1982, o bombă exploda într-un tren Paris-Toulouse provocând moartea a cinci persoane şi rănirea altor 28.
   
În ziua în care a debutat procesul lui Kopp şi Bréguet, la 22 aprilie, a explodat o maşină-capcană în faţa sediului revistei Al Watan Al Arabi, pe strada Marbeuf din Paris, provocând moartea unei persoane şi rănirea altor 66.
   
Celelalte două atentate comise la 31 decembrie 1983 în gara Saint-Charles din Marsilia (doi morţi şi 33 de răniţi) şi împotriva unui TGV Marsilia-Paris la Tain-L'Hermitage (trei morţi şi 12 răniţi) au fost comise în timp ce cei doi "tovarăşi" îşi ispăşeau condamnarea de patru şi cinci ani de închisoare.
   
Trei membri ai organizaţiei sale revoluţionare vor fi judecaţi în acelaşi timp cu Carlos pentru unele atentate, dar ei nu vor fi prezenţi în banca acuzaţilor.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close