Antena 3 CNN Externe CE a renunţat la sancţionarea Franţei în cazul expulzării romilor

CE a renunţat la sancţionarea Franţei în cazul expulzării romilor

CE a renunţat la sancţionarea Franţei în cazul expulzării romilor
Sursa foto: Foto: Intact Images
19 Oct 2010   •   15:05

Comisia Europeană a renunţat la sancţionarea disciplinară a Franţei, în cazul expulzării romilor. Potrivit AFP, autorităţile franceze au promis că îşi vor modifica legislaţia în funcţie de cerinţele UE.

Comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding anunţase anterior că va cere Comisiei Europene să renunţe la procedura de infringement împotriva Franţei. Asta după ce Parisul a adus garanţii pentru modificarea legislaţiei cu privire la libera circulaţie a cetăţenilor europeni.

Comisarul a contestat vehement politica deportării romilor din Franţa şi a propus, în luna septemvrie,  declanşarea procedurii de infringement.

Procedura de infringement reprezintă principalul mijloc pe care îl are la dispoziţie Executivul european pentru a sancţiona state care nu respectă dreptul european. Aceasta are mai multe etape, iar în final ţara comunitară vizată poate fi deferită Curţii Europene de Justiţie, care poate da sancţiuni.

×
Subiecte în articol: Franta Comisia Europeana
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close