Cel puţin 12 morţi şi opt răniţi într-un atentat comis la Bagdad în ziua alegerilor
O încărcătură de mare putere a explodat lângă o clădire din cartierul Our, aflat în nordul Bagdadului, provocând prăbuşirea imobilului şi moartea a 12 irakieni, conform unor surse din Ministerul de Interne, fără a putea preciza motivul pentru care a fost vizată clădirea.
În cartierul Chourta al-Rabia, situat în sudul capitalei irakiene, patru persoane au murit şi alte opt au fost rănite, într-un alt atentat asupra unei clădiri de locuinţe. Purtătorul de cuvânt al comandamentului militar din Bagdad a afirmat că ambele atacuri sunt acte teroriste.
Tiruri cu obuze de mortier şi mai multe explozii au marcat, duminică, deschiderea birourilor de vot din Irak, în pofida măsurilor de securitate impresionante luate pentru a preveni atacuri ale reţelei al-Qaida.
Aproape 19 milioane de algători urmează să desemneze 325 de deputaţi, pentru un mandat de patru ani, în cursul căruia cei 96.000 de militari americani aflaţi în Irak vor părăsi definitiv ţara, la nouă ani după înlăturarea de la putere a fostului preşedinte irakian Saddam Hussein.
Antena3.ro
-
O femeie a încercat să îşi dea foc într-un oraş din sud-vestul Franţei
10 Feb, 23:40 | 0 comentarii -
Guvernul Austriei anunţă un plan de austeritate pe cinci ani, de 26,7 miliarde de euro
10 Feb, 23:39 | 0 comentarii -
Europa suferă de frig: Aproximativ 600 de morţi în urma valului de ger şi ninsori
10 Feb, 21:32 | 1 comentarii -
GSP.roVIDEO Declaraţia lui Mircea Sandu a determinat 4 echipe să-şi prelungească şederea în Antalya
-
Iarna a paralizat Europa. Dunărea a îngheţat din Croaţia până la vărsare în România
10 Feb, 20:55 | 2 comentarii -
Vladimir Putin plăteşte amenda pentru mitingul simpatizanţilor săi. Vezi despre ce sumă este vorba
10 Feb, 20:26 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5




.gif)
