China. Prima victimă a virusului H1N1 a murit de fapt electrocutată în toaleta spitalului
O femeie în vârstă de 34 de ani, care a devenit prima victimă a gripei porcine în China, se pare că a murit de fapt după ce s-a electrocutat în toaleta spitalului. Pacienta, al cărui nume nu a fost făcut public, a murit miercuri dimineaţă în spitalul Nr.1 din Hangzhou.
Ea a fost internată pe 23 iunie în spital, diagnosticată cu virusul H1N1, însă a arătat semne de revenire în ultimul timp, când scăpase şi de febră. Doctorii au declarat pentru Xinhua, agenţia de presă de stat, că temperatura corpului ei era normală de o săptămână şi că singurul simptom al virusului rămas era tuşitul ocazional.
Joi, rudele femeii au luat cu asalt spitalul, aruncând cu pietre în geamurile de la intrare şi într-o ambulanţă. Rudele spun că pacienta a murit în urma unui şoc electric suferit în timp ce folosea toaleta. Poliţia locală investighează cazul, însă oficialii susţin că moartea a fost ?accidentală?.
Aşadar, China încă nu a avut parte de o victimă directă a gripei porcine. Totuşi, Liang Wannian, vicepreşedintele consiliului de urgenţă al Ministerului Sănătăţii, a declarat că este ?foarte posibil? ca în viitorul apropiat să se înregistreze o victimă a virusului.
În ciuda controalelor stricte pe toate aeroporturile, China are 866 de cazuri confirmate ale infestărilor cu H1N1, 340 de persoane primind în prezent îngrijiri în spitale. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a înregistrat la nivel global 77.201 cazuri de gripă porcină, în peste 100 de ţări, în 332 de cazuri virusul fiind fatal.
Antena3.ro
-
GRIPA SE LASA CU DEMISII. BANII SE DAU PÂNA LA ALEGERI
03 Noi, 16:53 | 9 comentarii
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Un mort şi opt răniţi, în urma unui incident armat într-un oraş din Finlanda
26 Mai, 09:55 | 0 comentarii -
AIEA: Activitate importantă şi neobişnuită într-un complex militar iranian
26 Mai, 09:43 | 0 comentarii -
GSP.roLucian a rămas uimit de numărul mare de fani care l-au susţinut la cîntarul oficial: "Este incredibil cîţi oameni au venit după mine"
-
Tată criminal! Şi-a împuşcat fiul în cap la şcoală şi apoi s-a sinucis. Fiica, martoră la execuţie
25 Mai, 23:29 | 5 comentarii -
Deşi este "slăbită", Iulia Timoşenko rămâne "combativă" şi cere sesizarea CEDO
25 Mai, 23:04 | 1 comentarii
-
SIMPTOM, nu SIMPTOMA, bai vita!
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






pai da ba , la noi s-a ajuns la enshpe mii de cazuri , la aia s-a exterminat primu caz , asa ca sa nu existe probleme. Pe scurt au lichidat-o :) bravo lor , noi inca suntem in paleolitic