ŞTIRI DIN externe
Ciocniri violente în Grecia, între şoferii de cisterne şi poliţişti
Ciocniri violente între şoferii de cisterne din Grecia şi poliţişti. Asta după ce guvernul elen a încercat să forţeze şoferii să se întoarcă la lucru, chiar dacă erau în grevă de mai multe ore. Oficialii de la Atena au recurs la aşa numita "mobilizare civică", tranformându-i, prin lege, pe protestatari în membri ai forţelor armate.
500 de şoferi de cisterne au protestat în faţa Ministerului grec al Transporturilor după ce negocierile dintre transportatorii de combustibil şi oficialii eleni au eşuat. Imediat premierul Papandreu a semnat un ordin de mobilizare care a transformat şoferii în membri ai forţelor armate şi i-a obligat să respecte ordinele.
Ministrul elen al Transporturilor s-a alăturat manifestanţilor în semn de solidaritate. Oamenii sunt nemulţumiţi de noile măsuri de austeritate prin care transportatorii nu-şi vor mai putea vinde pe cale privată licenţele de transport care pot ajunge şi la 150.000 de euro. După câteva ore de protest, şoferii au fost nevoiţi să se întoarcă la lucru. În caz contrar riscau ani buni de închisoare. Măsura mobilizării civice a mai fost folosită şi de alte guverne din Grecia în '83 şi '87.
Antena 3
TOPUL ŞTIRILOR DIN CATEGORIA externe
- Un asteroid a trecut la distanţă foarte mică de Pământ (VIDEO)6193 vizualizari
- Caz şocant în SUA: Şi-a abuzat familia timp de 15 ani (VIDEO)4264 vizualizari
- 800 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare nigeriană346 vizualizari
- Catherine Deneuve o atacă pe Carla Bruni în legătura cu iraniana condamnată la moarte pentru adulter316 vizualizari
- Fidel Castro îl acuză pe Ahmadinejad de anti-semitism316 vizualizari
- Oamenii blocaţi într-o mină din Chile au urmărit sub pământ un meci de fotbal (VIDEO)285 vizualizari
- Asasinul lui John Lennon rămâne după gratii. Cererea de eliberare, respinsă a şasea oară257 vizualizari
STIRI SIMILARE
- Premierul grec Georges Papandreou şi-a remaniat Guvernul
- Grecia a interzis oficial fumatul în locurile publice
- Două avioane F-16 s-au ciocnit în aer, deasupra Greciei
- Autorităţile elene au plătit pensii persoanelor decedate
- Sute de pompieri se luptă cu incendiile devastatoare din Grecia şi Turcia (VIDEO)
- Peste 150.000 de greci au dansat în Creta pentru un nou record Guinness
- Canicula face ravagii în Rusia. Un centru atomic ameninţat de incendii (VIDEO)

COMENTARII