Antena 3 CNN Externe Comisia Europeană, dată în judecată de șeful Oficiului Antifraudă european

Comisia Europeană, dată în judecată de șeful Oficiului Antifraudă european

Comisia Europeană, dată în judecată de șeful Oficiului Antifraudă european
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de M.Z.    |    01 Iun 2016   •   09:17

Directorul general al Oficiului European de Luptă împotriva Fraudei (OLAF), Giovanni Kessler, a anunţat marţi că a angajat o acţiune în faţa justiţiei europene pentru a obţine anularea deciziei Comisiei Europene de a-i ridica imunitatea diplomatică, relatează AFP, potrivit agerpres.ro

Această anulare fusese consecinţa unei anchete a OLAF care a dus la demisia în octombrie 2012 a comisarului european al sănătăţii, John Dalli, şi în cursul căreia Kessler este suspectat că s-ar fi bazat pe interceptări telefonice ilegale, potrivit dreptului belgian. 

”Am decis să aduc cazul în faţa Curţii Europene de Justiţie. Acum, acesta este în mâinile judecătorilor europeni”, a spus Kessler într-o conferinţă de presă, la Bruxelles. 

El a estimat că decizia Comisiei de a-i ridica imunitatea ”îi pune în pericol independenţa, ca şi pe cea a OLAF” şi riscă ”să creeze un precedent care ar putea afecta capacitatea de investigaţie a OLAF”. 

Ridicarea imunităţii diplomatice a lui Kessler, fost procuror antimafia în Sicilia şi director general al OLAF din 2011, a deschis calea audierii sale de către justiţia belgiană. 

În octombrie 2012, maltezul John Dalli fusese forţat să demisioneze de preşedintele Comisiei Europene la vremea respectivă, Jose Mauel Barroso, după acuzarea sa de către OLAF de presupus trafic de influenţă în domeniul industriei tutunului. 

De atunci, John Dalli şi-a clamat inocenţa, afirmând că a fost victima unui ”complot urzit de Comisia şi industria tutunului” într-un moment în care el se pregătea să înăsprească legislaţia împotriva tutunului şi a depus o plângere cerând clarificarea condiţiilor în care a fost acuzat de către OLAF. Aceasta a determinat justiţia belgiană să ceară ridicarea imunităţii diplomatice a lui Giovanni Kessler pentru a-l putea audia. 

OLAF are misiunea de a demasca eventualele fraude comise cu fondurile UE. În raportul său anual, apărut marţi, Oficiul a scris că a descoperit fraude totalizând 888 de milioane de euro în 2015.

×
Subiecte în articol: Comisia Europeana
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close