Antena 3 CNN Externe Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, condamnă ferm atacul din Mali

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, condamnă ferm atacul din Mali

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, condamnă ferm atacul din Mali
29 Noi 2015   •   08:35

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a condamnat sâmbătă atacul asupra unei baze a ONU în Mali care a făcut trei morți și a avertizat că un astfel de atac ar putea constitui o crimă de război, relatează Agerpres.

Într-o declarație unanimă, cele 15 țări membre ale Consiliului au cerut guvernului de la Bamako "să ancheteze rapid și să îi trimită în justiție pe cei vinovați" care, au subliniat acestea, "vor trebui să dea socoteală".

Statele membre au reamintit că "atacurile vizând Căștile Albastre pot constitui crime de război prin prisma legilor internaționale".

Ele au reiterat "sprijinul deplin pentru MINUSMA (misiunea ONU în Mali) și forțele franceze care o sprijină".

Doi soldați din Guineea membri ai Căștilor Albastre și un civil angajat la Națiunilor Unite și-au pierdut viața sâmbătă într-un atac cu rachetă asupra unei tabere a Minusma la Kidal (nord-est), revendicată de gruparea jihadistă Ansar Din.

Declarația Consiliului de Securitate precizează că civilul ucis era din Burkina Faso.

Într-un comunicat, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, s-a declarat "revoltat de acest atac criminal" și a subliniat că pe lângă cei trei morți au mai fost răniți 20 de militari ai Căștilor Albastre și membri ai personalului civil al ONU, dintre care patru grav.

MINUSMA a dat dispoziții imediat pentru a veni în ajutorul răniților și continuă să întărească securitatea și siguranța personalului său, potrivit ONU.

"Aceste atacuri contra MINUSMA, a afirmat Ban Ki-moon, nu vor afecta determinarea Națiunilor Unite de a susține guvernul Mali, părțile semnatare ale acordului de pace, precum și poporul din Mali, în eforturile acestora de a ajunge la o pace și stabilitate durabile".

El a subliniat "necesitatea imperioasă de a-i traduce în justiție pe autorii acestui atac și a reamintit că atacurile asupra Căștilor Albastre ale Națiunilor Unite pot constitui o crimă de război din punctul de vedere al dreptului internațional".

×
Subiecte în articol: atac mali
Parteneri
Tzancă Uraganu, Florin Salam şi multă poliţie la priveghiul de la Iasi
x close