Criminalii lui Marian Cozma, vânaţi de ?Tigrii lui Arkan? şi extremiştii unguri
Tatăl lui Sesum promite răzbunare! Conform presei de la Belgrad, citată de 7Plus, tatăl handbalistului deţine cea mai temută firmă de bodyguarzi din Serbia şi promite că indivizii care i-au agresat fiul nu vor scăpa uşor. Firma respectivă are angajaţi 300 de foşti membri ai celebrei grupări paramilitare ?Tigrii?, conduse de Zeliko Raznatovici, alias ?Arkan?, iar aceştia vor să plece spre Ungaria, în căutarea criminalilor.
Alături de ei, extremiştii unguri îi vânează şi ei pe cei 28 de presupuşi agresori. La comemorarea de duminică a sportivului român au fost prezenţi mai mulţi membri ai Gărzii Ungare, mişcare naţionalistă radicală. Totodată, la Gyor, în vestul Ungariei, s-au adunat alţi 50 de membri ai unei grupări asociate cu partidul radical naţionalist Jobbik, scrie ProSport. Partidul, la rândul său, a cerut, într-o declaraţie transmisă MTI, reintroducerea pedepsei capitale.
Ministrul justiţiei din Ungaria, Tibor Draskovics, a încercat să calmeze spiritele şi a lansat un apel către locuitorii Ungariei, cerând ca nimeni să nu încerce să se substituie justiţiei. Poliţia a identificat şi prins până în prezent doar doi suspecţi în cazul uciderii lui Marian Cozma, astfel că, dacă ne luăm după declaraţiile martorilor, alţi 26 de agresori sunt încă în libertate.
Antena3.ro
-
Istoria se repetă! Imagini incredibile din timpul cutremurului devastator din Indonezia, 2004
11 Apr, 13:13 | 3 comentarii -
Un mort şi opt răniţi, în urma unui incident armat într-un oraş din Finlanda
26 Mai, 09:55 | 0 comentarii -
AIEA: Activitate importantă şi neobişnuită într-un complex militar iranian
26 Mai, 09:43 | 0 comentarii -
GSP.roLucian a rămas uimit de numărul mare de fani care l-au susţinut la cîntarul oficial: "Este incredibil cîţi oameni au venit după mine"
-
Tată criminal! Şi-a împuşcat fiul în cap la şcoală şi apoi s-a sinucis. Fiica, martoră la execuţie
25 Mai, 23:29 | 5 comentarii -
Deşi este "slăbită", Iulia Timoşenko rămâne "combativă" şi cere sesizarea CEDO
25 Mai, 23:04 | 1 comentarii
-
LA N.Y NU SUNT TIGANI CI DOAR DIPLOMATI CULTURALI.
BASESCU IN FUNDUL GOL MANCAT DE SOBOLANI
Basescu gasit in fundul gol si mancat de sobolani in fata galeriei ICR din New York. Deasupra trupului sau alcolizat vegheaza doua postere care anunta spectacolul de manele " O TIGANCA IN COPAC" sau pe americaneste "A GIPSY IN THE TREE". Nu este o gluma,ci noul export cultural de la Bucuresti. Cladirea de 16 etaje a statului roman (sediul Misiunii la ONU,Consulatul Romaniei,ICR) nu are in schema nici un om de serviciu.(si chiar daca ar exista ,el ar avea un grad prea mare pentru a se ocupa de curatenie) Gunoiul si resturile alimentare atrag sobolanii. Ei se misca nestingheriti in timpul zilei, pe trotuarul din fata institutilor nationale. Noaptea ei ataca diplomatii care se intorc acasa de la sediul ONU, aflat in coltul strazii. Din bugetul de aproape jumatate milion de dolari al ICR, nu sau gasit bani pentru a cumpara o matura si un faras. Pentru ca majoritatea diplomatilor,ofiterilor acoperiti si a reprezentantilor culturali gatesc si pastreaza alimentele in camere, cladirea statului roman a devenit un grav focar de infectie. Amenda data de primarie este de 1000$ pe zi. Cand se vor termina banii publici ,cladirea va fi preluata de statul american.Deci ce nu au reusit fortele de ordine (politie,FBI), Departamentul de Stat, Anti Defamation League, comunitatea romaneasca, reuseste asa numitul Rat Patrol. Cartierul va fi dezinfectat, iar sobolanii vor fi trimisi acasa.
P,S. Documentele primite de la Health Deparment si de Justice Department sunt la dispozitia oricarui ziarist sau blogher care are curajul sa le publice.
-
rasa mamii lor de imputiti... Ar trebui arsi de vi!!! pusi pe plantatie , insetati si batuti cu biciul "tule rasa lor de CRIMINALI !!! SA FIE OMORATI.... NU MERITA PIC DE MILA !!!!
-
ne-am aliat cu totii impotriva lui Hitler si a lui Antonescu ,iar acum ne dam seama ca aceasta rasa de criminali trebuie exterminata . Italia ne conamna si ne confunda cu aceasta rasa ;trebuie sa luam atitudine ca intreaga lume sa -si dea seama ca Romania este onatiune cuminte si talentata.toti tiganii trebuie adunati intr-un lagar unde sa fie pusi la munca si educati ;daca nu vor nenoroci planeta.
-
Pacat!Tigani imputiti!o rasa blestemata si urata au luat viata unui tanar nevinovat care avea un viitor stralucit si o tinerete de care trebuia sa se bucure.ar trebui sa se omoare intre ei pana vor disparea de pe suprafata Pamantului!!!JEGOSI!nu am fost rasista,insa acum urasc de moarte tiganii.ar trebui chinuiti,nu incarcerati sau omorati aceste bestii care au adus lacrimi in ochi atator milioane de oameni.MOARTE LOR!
-
RIP Mariane..
Sa moara tiganii!! Sper ca tigrii lui Arkan si extremistii unguri sa-i prinda inaintea politistilor. Sa le macelareasca tot neamu`.. -
sa facem in asa fel sa scapam mizerabila urata rasa tiganeasca trebuie sai ucidem .MOARTE MOARTE MOARTE MOARTE MOARTE MOARTE MOARTE TIGANILOR
-
Nici nu va dati seama ce va fi peste cativa ani. Toti tiganii se inmultesc ca soarecii incepand de la 12 ani. Nu le place munca si nimieni nu-i angajeaza. Ce se va intimpla? Trebuie sa luam masuri imediate neaparat. Mi-e scarba de ei, mi-e scarba de cei care-i tin in brate. Unde-s cei care le apara drepturile? Astept comentarii si din partea lor, nu referitor la ce se intimpla, referitor la comenturile de mai jos! E satula lumea de ei!
-
Gil - Pitesti tot respectul pentru tine...dar nu cred ca va fi ceva...dar sant curios sa vad macar cati romani il vor conduce pe ultimul drum...
-
axxa si alti dezaxati, iesirile voastre emotionale nu vor schimba nimic. Ce ne trebuie e domnia legii pt fiecare, nu doar pt rromi. Abuzurile impotriva lor trebuiesc pedepsite conform legilor si la fel si infractiunile si uciderile unora dintre ei trebuiesc pedepsite conform legilor. Romania si Europa eu nevoie de domnia legii, de calm si maturitate, nu de iesirile emotionale ale dezaxatilor rasisti frustrati de tot felul.
-
Noi romanii numai aratam cu degetul...de asta suntem buni!!! da de ce sa nu merem in strada cand au sa il aduca in tara pe eroul nostru?????? ce va e lene????? ati vazut cum il plang ungurii ??? ca vor sa-l razbune??? SI NU E DE-AL LOR MAAAAAA...!!!!! E AL NOSTRU FRATILOR!!!! SA NE FIE RUSINE CA NU STIM SA NE SOLIDARIZAM LA GREU!!!!! RUSINE........romani treziti-va ...!!!!
-
Cand a fost omorat Marian s-a trezit rasismul in mine, si de ce? Pt ca am inceput sa pun in balanta ce fac tiganii pt romani bine si ce rau. De cand s-au deschis granitele tarii, au furat Franta, au furat Germania, acum romanii sunt confundati cu tiganii in Italia, pe care de asemenea au furat-o. Ce fac ei? Fura, cersesc, fac prostitutie, percep taxe de protectie, orice altceva in afara de munca. Care e procentul de tigani din puscarii fata de romani? Mult mai mare decat cel din afara puscariilor, si asta spune ceva. Intra unu la puscarie, nici o problema, sunt 10 afara care au grija de el si cand iese intra altu si tot asa, traiesc fara munca. Ne-au intoxicat cu manele, si cred ca sunt sute de motive negative sa-i enumaram, dar cel mai important cred ca nu exista roman care plecat fiind in strainatate sa nu dea macar odata explicatii strainilor sa nu faca confuzie intre romani si tigani. Bun, ce fac tiganii bine? Fac lautarie, sincer, eu ca roman m-as putea lipsi instant de talentul lor daca ar fi sa nu-i mai vad. Si de aici concluzia mea este ca doresc ...bafta tuturor celor ce au intentia de ai extermina pe acesti nomazi, M-AS ALATURA CU PLACERE ORICARUI GRUP EXTREMIST CARE S-AR FORMA IN VIITORUL APROPIAT...as zice si altele mai grele dar din pacate nu sunt publicate...
-
Cat costa un spray cu vopsea rosie, sa scriem pe casele si masinile CIORILOR in toata tara fratilor
-
tot respectul petru unguri si sirbi si rusine noua romanilor.ar trebui sa fim mai uniti impotriva tiganilor astia boriti.cind am intrat in italia la prima benzinarie curve si cersetori tigani,la fel si in franta.asta nu inseamna ca i-mi schimb parerea despre oameni politici unguri,din romania,care sunt niste gunoaie.haideti sa iesim si noi sa ne cerem drepturile
-
Doamne ce m-as juca cu astia doi "Vikingi" din poza!
De-a pruna: eu ii lovesc cu bita ( pacat de pumni), iar ei se invinetzesc pina se fac pruna.
Dumnezeu sa-l odihneasca-n pace iar mie sa-mi dea putere, sa ma joc cit mai mult de-a "pruna".
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






cat sor crede tiganii de smei... da akm sior supt p''a....nu de alta da aceesi soldati kre or bagat frica in trupele speciale americane , ii vineaza akm pe ei ...cei kre stiu cine o fost ARKAN si cine sunt tigrii lui , stiu din start k urmeaza sa vedem executii in direct ..si sincer bv lor ...totusi or ajuns fratzii nostri sarbi sa tina la onoarea noastra mai mult decat noi..asta ar trebui sa ne deie de gandit ( pt k s-o specificat clar , vanatoarea asta e pt razbunarea sportivului nostru)