Antena 3 CNN Externe Cum a decurs confruntarea dintre Hillary Clinton și Donald Trump. Cele mai importante momente ale dezbaterii

Cum a decurs confruntarea dintre Hillary Clinton și Donald Trump. Cele mai importante momente ale dezbaterii

Cum a decurs confruntarea dintre Hillary Clinton și Donald Trump. Cele mai importante momente ale dezbaterii
27 Sep 2016   •   12:05

Candidații la președinția Statelor Unite Hillary Clinton și Donald Trump s-au întâlnit luni seara la Universitatea Hofstra din statul New York pentru prima dezbatere din campania pentru alegerile din 8 noiembrie, scrie Agerpres.

CNN: Hillary Clinton a câștigat dezbaterea cu Donald Trump

Evenimentul — un show împărțit în șase segmente de câte 15 minute, separate de calupuri publicitare — ar trebui să fie urmat de alte două confruntări directe între candidata Partidului Democrat, fostă secretar de stat, în vârstă de 68 de ani, și adversarul ei din partea Partidului Republican, un om de afaceri de 70 de ani care nu a mai deținut funcții publice, reamintește Reuters.

Cei doi și-au strâns mâinile la urcarea pe scenă și au avut dreptul la cuvinte de deschidere și replici, înainte ca moderatorul Lester Holt de la NBC News să-i adreseze prima întrebare lui Clinton, conform ordinii stabilite prin tragere la sorți. În fiecare din cele șase segmente, ordinea candidaților urma să se inverseze, asigurând celor doi candidați perioade de timp egale.

Trump a acuzat China pentru devalorizarea dolarului american și pierderea unor locuri de muncă în SUA. Clinton a afirmat că Trump are sensul de "trump up" (a înșela), cu referire la teoria economică a efectului de cascadă (trickle down), susținută de dreapta, potrivit căreia bunăstarea celor mai bogați se transmite celor mai săraci prin crearea locurilor de muncă, stimularea cererii și venituri mai mari pentru salariați.

Cea mai importantă confruntare a deceniului, Donald Trump vs Hillary Clinton, a fost transmisă în direct la Antena 3

Trump a continuat cu o critică a tratatului de liber schimb în America de Nord (NAFTA) și a afirmat că adversara sa ar fi trebuit să se ocupe de multă vreme de această problemă. "Faceți asta de 30 de ani, de ce începeți să vă gândiți la soluții abia acum?" a întrebat-o el pe Clinton, a cărei carieră politică se întinde pe patru decenii. El a afirmat că planul său economic include reduceri "extraordinare" ale taxelor, care vor crea locuri de muncă în număr "nemaivăzut de la Ronald Reagan".

În replica sa pe teme economice, Clinton a afirmat că "nu așa vom crește economia" și că programul lui Trump este de fapt "cea mai extermă versiune": de reducerile de taxe ar urma să beneficieze câteva procente dintre americani, cei mai bogați.

A urmat o dispută de politică externă. Trump a ironizat-o pe Clinton fiindcă a postat pe internet modul în care ar urma să lupte cu gruparea jihadistă Stat Islamic, dacă va fi aleasă. Aceasta i-a replicat că ea "măcar are un plan".

Replici dure între Donald Trump și Hillary Clinton

Clinton "nu are vână" de președinte, a fost o altă afirmație a lui Trump. Trump să vorbească despre "vână" când va avea experiența mea diplomatică, a răspuns Clinton.

Trump a mai afirmat că planul economic al lui Clinton este "doar vorbărie, fără acțiune; sună bine, dar nu va funcționa niciodată". El a criticat Federal Reserve, banca centrală a Statelor Unite, despre care a spus că nu își face treaba și este prea politizată.

Referitor la declarația sa de avere, sub forma datelor fiscale — un subiect sensibil, căci el este primul candidat la președinția SUA care întrerupe o lungă tradiție de transparență — Trump a afirmat că este auditat de 15 ani, ceea ce "aproape a devenit un mod de viață". El a promis că își va face publice declarațiile fiscale imediat ce Clinton publică "cele peste 30.000 de e-mailuri" — un alt subiect de mare interes, după ce s-a dovedit că fostul secretar de stat a folosit un server privat pentru corespondența electronică, expunând astfel secrete de stat unor atacuri cibernetice.

Cei doi candidați s-au întrerupt unul pe celălalt de mai multe ori și s-au acuzat reciproc de distorsionarea faptelor și de emiterea unor afirmații neadevărate, în timp ce moderatorul Lester Holt a făcut eforturi să îi tempereze.

Cu privire la relațiile inter-rasiale, Trump a afirmat că țara are nevoie de "lege și ordine" și că americanii de origine africană și hispanică "trăiesc în iad", fiind expuși pericolului de fi împușcați când merg pur și simplu pe stradă — aluzie la numeroasele incidente în care suspecți de culoare au căzut sub gloanțele poliției. Mulți membri ai bandelor de pe străzi sunt imigranți ilegali, a afirmat el.

Dreptul de a purta arme, un subiect viu disputat în societatea americană, s-a numărat de asemenea printre subiectele abordate. Trump a fost de acord cu declarația lui Clinton că nu ar trebui să li se permită portul de armă celor cărora li s-a interzis deja să călătorească cu avionul, din cauza unor suspiciuni legate de terorism.

 

 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Hillary Clinton Donald Trump Alegeri SUA
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close